Iordache cere modificarea Legii privind organizarea referendumului

I.V.
Politică / 19 iulie 2019

Florin Iordache

Florin Iordache

Deputatul PSD Florin Iordache a depus vineri, la Senat, o propunere legislativă pentru completarea Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului care prevede că preşedintele trebuie să solicite Curţii Constituţionale să constate dacă întrebările ce urmează să fie puse la o consultare populară se încadrează în limitele revizuirii, înainte ca acestea să fie trimise Parlamentului.

În expunerea de motive a proiectului se arată că această modificare este "imperios necesară având în vedere recentul punct de vedere prin care Curtea a statuat că o interdicţie constituţională prestabilită în privinţa vocaţiei cetăţenilor care au săvârşit o anumită categorie de infracţiuni de a beneficia de amnistie sau graţiere încalcă principiul egalităţii, garanţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi demnitatea umană, valoare supremă a statului român".

"S-a constatat astfel că se considera necesar ca, înainte de a trimite spre consultare Parlamentului, Preşedintele României trebuie să solicite Curţii Constituţionale să constate faptul că întrebările referendumului se încadrează în limitele revizuirii prevăzute de art. 152 alin. (2) coroborat cu art. l alin. (3) şi art.16 din Constituţie. Astfel, dacă legislaţia ar fi prevăzut o asemenea obligativitate, ar fi beneficiat din punct de vedere financiar, precum şi al organizării unui referendum de o asemenea amploare de o mult mai bună informare", a explicat Iordache.

Potrivit deputatului PSD, s-a constatat că sunt cazuri unde aprecierea oportunităţii măsurilor de amnistie şi graţiere colectivă ori graţiere individuală sau a altor modificări trebuie să revină Parlamentului şi "nu poate fi impusă o interdicţie generală şi valabilă ad aethernam de acordare a acestora în privinţa anumitor infracţiuni, cu trimitere bineînţeles şi la alte domenii care pot constitui în viitor motivele unui referendum naţional".

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Domnule IORDACHE faceți domnule un proiect de lege și băgați la pușcărie pe viata sau sa fie trimis la AUSCHWITZ ca acest TRĂDĂTOR DE TARA, SLUGA OCCIDENTULUI, SUGALAU, BULANGIU, POPONAR, NAZIST, HITLERIST sa nu mai rida de tara noastră, sa respecte legile tarii și CONSTITUȚIA sa nu-și mai bata joc de nevinovați copii și pensionari care a muncit toată viata cit mai este puțin în libertate acest BĂUTOR DE SINGE CARE A comandat MASACRUL DE LA COLECTIV. El nu este presedintele ROMÂNIEI el este presedintele L. G. B.T. De asta nu la interesat sa facă un REFERENDUM CU TEMA FAMILIA TRADIȚIONALĂ ȘI CĂSĂTORIA SA FIE ÎNTRE UN BĂRBAT ȘI O FEMEIE. D. N. A. uleiul nu te sesizezi ca acest băiat alui MENGHELEV DOCTORUL LUI HITLER(acești 2 DIAVOLI au omorât peste 6 milioane de oameni nevinovati) asa și acest TIRAN JALNIC, TRĂDĂTOR DE TARA, SUGALAU, BULANGIU, POPONAR cu minciunile lui a păcălit peste 6 milioane de români de buna credință, cinstiți, corecți, nevinovați. Pentru acest ODIOSULE nu exista pedeapsa pe pământ sa o primească doar FOCUL, FUNDUL ȘI FLĂCĂRILE IADULUI ne mai poate răzbuna la cit foarte mult rău nea făcut. SA UMPLUT PAHARUL SA PLECE POPONARUL. SA UMPLUT PAHARUL SĂ-ȘI DEA DEMISIA POPONARUL. SA UMPLUT PAHARUL PE VIATA LA AUSCHWITZ CU POPONARUL. DRAGI ROMANII HAIDEȚI ÎN POARTA LA COTROCENI PINA ACEST DIAVOL ÎȘI DA DEMISIA ȘI SĂ-L IEIE CU DUBA LA PIRNAIE PE VIATA CA ȘI O MERITA

    1. Tu nu stii nici macar sa jignesti corect. N-ai prea dat pe la scoala. Invata sa scrii. Iti recomand sa vizitezi o biblioteca... din interior. Totusi, halatul... cat e halatul. Si inca ceva: DE CE STRIGI???

      Ești cum vorbești.Daca PSD are asemenea activiști ,o să calce pe urmele PCR.Succesuri!???

      Iordache este un mare Pacalici si un mare bolovan agatat de gatul democratiei, o unealta primitiva a penalului dragnea.

    YES : MODIFICAREA CELOR CE MODIFICĂ LEGEA LEGILOR......

    Eu spun că ceea ce contează e voința poporului, nu a PSD, nu a CCR.

    Daca poporul nu vrea corupție CCR ce spune că nu e constituțional? CCR e chemată să interpreteze constituția nu să spună dacă se poate modifica. Nu e instanța supremă a țării. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb