Iordania insistă asupra soluţiei cu două state după acordurile de pace cu ţările arabe

A.B.
Internaţional / 2 martie 2021

Iordania insistă asupra soluţiei cu două state după acordurile de pace cu ţările arabe

Iordania a avertizat marţi Israelul că acordurile de pace semnate între statul evreu şi ţările arabe nu pot să se substituie rezolvării problemei palestiniene în baza a două state, relatează France Presse şi Agerpres.

'Toate acordurile de pace semnate de Israel cu ţările arabe, inclusiv tratatul de pace cu Iordania, nu pot să se substituie rezolvării problemei palestiniene pe baza a două state', a declarat ministrul iordanian de externe, Ayman Safadi, potrivit unui comunicat.

Şeful diplomaţiei iordaniene a făcut aceste declaraţii în cadrul unei întâlniri cu omologul său israelian Gaby Ashkenazi pe podul Allenby (cunoscut şi sub numele de Podul Regelui Hussein), pasaj controlat de Israel şi care leagă Cisiordania de Iordania.

Fostul preşedinte american Donald Trump a privilegiat mai degrabă acordurile de pace cu Emiratele Arabe Unite (EAU), Bahrein şi Sudan decât să pună accent pe discuţiile între Israel şi palestinieni.

'Obţinerea unei păci juste şi globale trece prin soluţia cu două state, întruchipată printr-un stat palestinian independent cu Ierusalimul ocupat drept capitală', se arată în comunicatul Ministerului de Externe iordanian.

Statul israelian a proclamat în 1980 Ierusalimul drept capitala sa 'unică şi indivizibilă'.

Safadi a insistat asupra 'necesităţii de a opri construirea şi extinderea coloniilor, demolarea caselor (palestinienilor) şi alte practici ilegale care subminează soluţia cu două state şi orice şansă de a se ajunge la o pace justă, fără de care regiunea nu se va bucura de securitate şi stabilitate'.

Cei doi miniştri, care s-au întâlnit şi la 3 decembrie pe acelaşi pod, au discutat şi despre exporturile iordaniene spre Cisiordania, iar Safadi a subliniat necesitatea eliminării restricţiilor israeliene care le împiedică.

Cu această ocazie au fost abordate şi aspecte legate de surse de apă, transporturi, reglementarea schimburilor comerciale, exporturi şi traficul de frontieră, notează AFP.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb