IP Devel va coordona extinderea Enea în Europa de Est

C.I.
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 12 iunie 2008

IP Devel este, începând cu luna iunie, parte a companiei suedeze Enea, lider în "embedded services and softwares", ce furnizează soluţii integrate globale companiilor din industriile de telecomunicaţii, aviatice, auto şi medicale. Enea a achiziţionat întregul pachet de acţiuni al IP Devel pentru 3,2 milioane de euro plus o sumă suplimentară, în funcţie de performanţele ulterioare. Compania a fost preluată de la foştii acţionari, firma elveţiană Adecco, lider mondial în servicii de HR, care deţinea un pachet de 76% din acţiuni. Restul de 24% a fost achiziţionat de Enea de la Bogdan Putinică, unul din fondatorii companiei româneşti de soft-ware.

"Negocierile pentru preluarea IP Devel au demarat în luna aprilie şi au decurs extrem de rapid, întreaga tranzacţie finalizându-se în doar două luni", declară Bogdan Putinică, CEO al IP Devel. Începând cu 2006, Enea a devenit unul din principalii clienţi şi parteneri ai IP Devel.

"La baza interesului nostru faţă de IP Devel a stat decizia noastră de a ne extinde în Europa", afirmă Csa Landén Ericsson, CEO al Enea. IP Devel va avea de îndeplinit un obiectiv foarte important pentru Enea: va coordona extinderea Enea în această zona geografică.

Enea deţine birouri în întreaga lume, în ţări precum Germania, Franţa, Marea Britanie, China, Japonia, Israel, Statele Unite ale Americii şi Suedia. Până acum, dezvoltarea propriu-zisă de aplicaţii software şi servicii era asigurată de birourile din Franţa, Marea Britanie, SUA şi Suedia. Odată cu achiziţia IP Devel, Enea îşi măreşte capacitatea de R&D, livrare de servicii şi consultanţă, acoperind totodată mai bine zona europeană. Calitatea sis-temelor "embedded" şi a serviciilor avansate de testare furnizate de IP Devel au dus în 2007 la o cifră de afaceri de 4 milioane euro, în creştere cu 15 % faţă de 2006. "Ne-am propus o creştere cu 25% a cifrei de afaceri în 2008", spune Bogdan Putinică. "Pentru aceasta, ne vom extinde, mărind totodată numărul angajaţilor de la 120 câţi sunt în prezent, la 225 până la finele anului."

IP Devel oferă serviciile sale unor companii precum Vodafone, Olympus, AT&T, Pfizer, GlaxoSmithKline, Siemens VDO, acestea adăugându-se unui portofoliu deja important de clienţi, deţinut de Enea: Alcatel, Bombardier, Boeing, Ericsson, Fujitsu, Motorola, Nokia, Saab, Samsung şi Yamaha.

IP Devel este o companie certificată ISO 9001 începând cu anul 2002, fiind un furnizor de soluţii IT cu specializare în dezvoltarea de sisteme embedded şi servicii avansate de testare şi validare, în industrii precum comunicaţii, multimedia şi echipamente electronice, automotive şi sisteme de navigaţie maritimă. IP Devel dispune de specialişti în embedded services, dintre care 95 de ingineri activează în biroul de la Bucureşti, iar alţi 15 la Aalborg.

Danemarca. Din anul 2000, IP Devel a dezvoltat peste 400 de soluţii software în aplicaţii inovatoare, servicii de testare şi validare pentru principalii furnizorii de tehnologie la nivel mondial.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb