IPP: 9% din parlamentari au migrat cel puţin o dată în 2013

A.F.
Miscellanea / 27 ianuarie 2014

Un număr de 52 de parlamentari, respectiv 36 deputaţi şi 16 senatori , (reprezentând 9% din numărul total al aleşilor) au migrat cel puţin o dată în 2013, se arată într-un studiu realizat de Institutul pentru Politici Publice (IPP).

Potrivit studiului, cea mai spectaculoasă, dar şi previzibilă migrare în 2013 a vizat PPDD, partid nou intrat în Parlament, în condiţiile în care 50% din parlamentarii acestei formaţiuni (47 de membri) s-au alăturat grupulurilor parlamentare ale PSD, mai ales la Camera Deputaţilor.

Studiul arată că, în prezent, PPDD riscă pierderea grupului parlamentar de la Senat dacă un singur membru va mai migra la alt partid.

În 2013, la Camera Deputaţilor, grupului parlamentar PSD i s-au alăturat 14 noi deputaţi, unul dintre aceştia plecând din PDL către UNPR şi intrând astfel în grupul PSD.

Ceilalţi 13 noi deputaţi au venit din partea PPDD şi au adoptat tactici diferite: cinci dintre ei au ales să devină independenţi pentru o perioadă, înscriindu-se apoi fie în PSD (doi parlamentari), fie în UNPR (trei parlamentari,alţii au trecut direct în grupul PSD.

În 2013, grupului parlamentar PNL din Cameră i s-au alăturat cinci noi deputaţi, trei venind de la PDL şi doi de la PPDD.

În acelaşi timp, PNL a pierdut alţi cinci deputaţi, în condiţiile în care trei şi-au dat demisia, iar doi au părăsit grupul devenind independenţi (George Becali, care ulterior a fost condamnat definitiv şi al cărui mandat a fost vacantat, dar şi Diana Tuşa, care în prezent nu este afiliată niciunui grup).

Grupul deputaţilor PDL a suferit de pe urma migraţiei parlamentarilor în detrimentul UNPR, PC, dar şi prin trecerea a patru deputaţi la statutul de neafiliaţi.Cu nouă deputaţi în minus, PDL rămâne cu 47 de membri.

IPP concluzionează că, deşi pretind public că nu susţin migraţia politică, partidele politice o tolerează dacă nu chiar o încurajează atunci când le convine.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb