IVECO a înregistrat o creştere cu 13.5% a cifrei de afaceri în 2022

G.D.
Companii / 21 martie 2023

Andrei Gagea, Director General IVECO România

Andrei Gagea, Director General IVECO România

IVECO a înregistrat o creştere cu 13.5% a cifrei de afaceri în 2022, ocupând poziţia a doua în piaţa vehiculelor comerciale de la noi, pentru al patrulea an consecutiv, cu o cotă de piaţă de 15.9%, conform unui comunicat remis redacţiei. Compania a vândut un număr de aproape 100.000 de noi vehicule comerciale la nivel european în 2022, în timp ce în România au fost înmatriculate aproximativ 2.500 de noi unităţi.

Potrivit sursei citate, la nivel european, piaţa a suferit în 2022 o uşoară scădere faţă de anul 2021, dar în România piaţa se află în creştere, fiind înmatriculate 15.602 noi unităţi, cu 6% mai multe decât în anul precedent. Creşterea a fost influenţată, în principal, de categoriile de vehicule medii şi grele, componentă care a crescut cu 17% faţă de anul precedent.

Cele mai multe înmatriculări de vehicule au avut loc în Bucureşti şi Ilfov, cu 3.366 de unităţi înmatriculate, reprezentând 21.6% din totalul înmatriculărilor de vehicule la nivel naţional, urmate de judeţele Argeş, cu 900 de unităţi şi Timiş, cu 782 de unităţi înmatriculate în anul precedent.

Când vine vorba de vehicule comerciale uşoare (cu masa între 3.5 t - 7.49 T), IVECO şi-a menţinut poziţia pentru al patrulea an consecutiv, cu o cotă de piaţă de 25.10% şi peste 2000 de unităţi vândute în România, din totalul de 8080 de vehicule comerciale light înmatriculate.

Cele mai căutate vehicule uşoare au fost furgoanele, cu o cotă de 38.9%, în creştere cu 1.6% faţă de anul precedent, din totalul vehiculelor light, urmate de şasiurile cu prelată, care au reprezentat 18.8% din total, cu 0.3% mai mult faţă de anul anterior. Topul este completat de vehiculele cu şasiu echipat cu box pentru temperatură controlată - 8.5% din total, în creştere cu 1.5% faţă de anul anterior, subliniază sursa citată.

La nivel european, piaţa light a înregistrat o scădere cu 17%, fiind vândute cu aproximativ 100.000 de unităţi mai puţin decât în anul precedent.

"Pentru anul 2023 avem în plan să dezvoltăm şi mai mult capilaritatea reţelei IVECO, prin deschiderea de noi puncte de vânzare şi post-vânzare. Totodată, ne propunem continuarea promovării susţinute a contractelor de mentenaţă şi întreţinere pentru toate gamele, care asigură calitatea reparaţiilor şi implicit maximizarea experienţei IVECO. Flote importante de camioane din gama WAY sunt deja în uzul transportatorilor din România, iar feedbackul primit este unul îmbucurător. Am transpus experienţele lor în proiectul Ambassadors, iar prin acesta, dorim să prezentăm beneficiile ecosistemului IVECO tuturor clienţilor noştri", a declarat Andrei Gagea, Director General IVECO România.

IVECO deţine cea mai capilară reţea de vânzare şi post-vânzare din România, cu 21 de puncte de vânzare şi 24 de puncte de service pe tot teritoriul ţării. Totodată, compania a cunoscut o creştere semnificativă a numărului de contracte de întreţinere şi reparaţii, cu 175% mai mult faţă de anul precedent.

Noua politică comercială a IVECO pentru 2023 continuă linia începută în anul anterior, punând accent pe dezvoltarea produselor complementare procesului de vânzare, training-uri specializate pentru forţa de vânzări, îmbunătăţirea calităţii serviciilor post-vânzare, monitorizarea permanentă a experienţei clienţilor şi oferirea de servicii financiare atractive.

"Pentru a îmbunătăţii şi mai mult calitatea serviciilor oferite de reţeaua IVECO în România, monitorizăm în permanenţă, prin intermediul echipelor de audit, respectarea standardelor calitative. Totodată, ne propunem accelerarea procesului de formare profesională a reţelei, prin oferirea training-urilor tehnice, comerciale şi soft-skills. IVECO România, prin partenerii săi, dealerii, pune un accent deosebit pe scăderea timpilor de imobilizare ai vehiculelor, îmbunătăţind performanţele serviciului Asistenţă Non Stop. Creşterea calităţii serviciilor post-vânzare este o preocupare constantă a brand-ului IVECO. Aceste servicii, dezvoltate în paralel cu pachetele de conectivitate, au ca scop reducerea timpilor de imobilizare, care pot apare ca urmare a unor incidente neprevăzute", a mai declarat Andrei Gagea, Director General IVECO România.

În 2022, peste 84% dintre vehiculele comerciale din gama heavy vândute în România au semnat şi contracte de conectivitate.

Anul 2023 va fi un an în care noile modele ale gamei light şi heavy vor fi prezentate internaţional, iar în România, eDAILY va face cunoştinţă cu potenţialii clienţi în cadrul unui eveniment ce urmează să fie organizat la Bucureşti, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb