JACK CUTIŞTEANU, DIRECTOR GENERAL PETPROD: "Suntem în criză energetică"

Ramona Radu
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 18 ianuarie 2019

"Suntem în criză energetică"

Ion Lungu, preşedinte AFEER: "Începem să avem probleme în ceea ce priveşte capacitatea de a produce întreaga energie de care avem nevoie"

CE Oltenia: "În urma negocierilor de ieri, muncitorii vor beneficia de un adaos salarial de 1.000 de lei brut"

Guvernul României: "Corpul de control al primului-ministru a declanşat verificări la societatea Complexul Energetic Oltenia - S.A., începând cu data de 17.01.2019".

Preţul maxim al energiei electrice, înregistrat astăzi pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) a fost de 505,82 lei/MWh. Acesta a scăzut comparativ cu preţurile consemnate în zilele de 16 şi 17 ianuarie 2019, de 630,97 lei/MWh, respectiv 650 lei/MWh.

Reprezentanţii furnizorilor şi cei ai companiilor din sectorul energetic ne-au spus că ar trebui să ne aşteptăm la majorări ale preţului energiei electrice, scumpiri care se vor reflecta în facturile consumatorilor finali peste câteva luni.

Cutişteanu, Petprod: "Ar trebui să ne aşteptăm la noi majorări ale preţului la energie electrică"

Preţul energiei electrice a depăşit maximul istoric, atrage atenţia Jack Cutişteanu, director general al Petprod, domnia sa subliniind: "Suntem în criză energetică, nu ne mai paşte nimic, ne-a păscut, acum ne-a prins".

Dacă la începutul acestei luni, când ţara noastră a importat energie, situaţia nu era gravă, acum problema este destul de gravă, este de părere domnul Cutişteanu.

Directorul general al Petprod ne-a declarat: "Ar trebui să ne aşteptăm la noi majorări ale preţului la energie electrică, iar referitor la ce putem face în această situaţie, eu spun să ne rugăm la Dumnezeu să nu vină un episod de trei-patru zile cu ger năprasnic".

Cu toate acestea, domnia sa nu crede că, în următoarea săptămână, vor fi depăşite preţurile din ultimele două zile, adăugând că preţurile se vor vedea în facturile consumatorilor finali peste câteva luni.

Lungu, AFEER: "Suprapunerea efectelor OUG 114/2018 peste problemele, deja existente, agravează situaţia din sistemul energetic"

Situaţia din sectorul energetic este destul de complicată, preţurile mari la energie înregistrându-se în zile în care energia eoliană avut un aport mare, dar producţia de energie hidroelectrică, mai ales, şi pe bază de cărbune a fost cu mult sub parametrii uzuali, consideră Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România AFEER.

Domnia sa ne-a declarat: "Vedeţi că în zona producţiei de energie pe bază de cărbune au loc, în aceste zile, acţiuni greviste care reduc posibilităţile de producţie, iar închiderea unităţii de la Rovinari are un impact foarte puternic. Importăm cât se poate din Ungaria şi probabil că şi din alte părţi la fel. Nu este deloc un context îmbucurător pentru că până acum, întotdeauna aveam, cumva, energie, chiar dacă preţurile erau foarte mari. Nu exista niciun pericol iminent, existau grupuri care puteau funcţiona, chiar la preţuri mai mari. Atunci, preţul era o problemă, dar acum începem să avem o problemă şi în ceea ce priveşte capacitatea de a produce întreaga energie de care avem nevoie. Sigur, nu trebuie să ne gândim imediat la o întrerupere totală a alimentării, pentru că sunt multe măsuri care se pot lua înaintea unor probleme majore în alimentarea cu energie electrică, dar, oricum, nu este o situaţie plăcută".

Deşi preţurile actuale de pe PZU nu se vor vedea imediat în facturile la energie electrică, contextul din prezent va crea, probabil, destul de multă presiune şi asupra preţurilor la consumatorii finali, chestiunea aceasta nefiind una iminentă, este de părere preşedintele AFEER.

Ceea ce este cel mai neplăcut şi agravează contextul actual este suprapunerea efectelor OUG 114/2018 pes­te problemele deja existente, ne-a mai spus Ion Lungu, subliniind faptul că PZU a rămas "cam singura piaţă lichidă, celelalte fiind destul de lipsite de lichiditate, nu se mai fac tranzacţii", fapt care poate impacta, la rândul său, preţul energiei.

"În plus, spre deosebire de anul trecut, văd că sunt şi mai multe unităţi indisponibile de producere a energiei, la nivelul întregii ţări. Sunt multe lucruri care trebuie soluţionate rapid, pentru că producţia este cea care asigură, în primul rând, siguranţa funcţionării sis­temului energetic", a mai afirmat domnul Lungu.

Nu este o situaţie critică, în ceea ce priveşte preţul energiei (care nu se va regăsi în factura de mâine), dar este alarmantă în ceea ce priveşte producţia de energie şi trebuie să facem urgent ceva pentru că este destul de îngrijorător ceea ce se întâmplă, fiind multe aspecte care încep să se adune şi nu stimulează o funcţionare corectă a sistemului energetic, a conchis domnia sa.

Gabriel Dumitraşcu: "Azi, mai sunt stocuri de cărbune pentru o săptămână"

Gabriel Dumitraşcu, fost director în cadrul Ministerului Energiei, a scris, miercuri, pe pagina sa de Facebook: "S-au împlinit patru ani de când mi-am dat demisia din Ministerul Energiei, scârbit de incompetenţa şi de practicile politicianiste ale noii conduceri minis­teriale. Aunci, preţul energiei electrice pentru ziua următoare era de 140 lei/MWh. După patru ani, preţul energiei electrice pentru ziua următoare este de 600 lei/MWh. Atunci nu se punea problema insuficienţei stocurilor de combustibili pentru iarnă şi nici nu erau grupuri energetice indisponibilizate accidental sau intrate în revizii în plină iarnă. Azi, mai sunt stocuri de cărbune pentru o săptămână. Lista grupurilor energetice oprite de la începutul anului este mai lungă decât un acatist: 3 grupuri Turceni-CE Oltenia;

2 grupuri Rovinari-CE Oltenia; 1 grup Işalniţa-CE Oltenia; 1 grup Porţile de Fier-Hidroelectrica; 1 grup Iernut-Romgaz; 1 grup Paroşeni-CE Hunedoara; 1 grup Mintia-CE Hunedoara; 1 grup Bucureşti Vest-ELCEN. Opririle neprogramate, avariile, incidentele sunt rezultatul lipsei de inves­tiţii din ultimii ani în sectorul energetic, dar mai ales al lipsei de viziune, profesionalism, înţelegere şi soluţii din partea celor ce au alterat politic profesionalismul din Ministerului Energiei. Sistemul electro-energetic naţional merge mai departe cu centrale vechi şi uzate. Politica Guvernului de a lua 90% din profitul companiilor pe care le deţine şi, mai nou, taxa de 2% din cifra de afaceri, lasă la dispoziţia companiilor tot mai puţine resurse financiare pentru modernizări şi investiţii. Dacă nimic nu se schimbă, sfârşitul e aproape... Vă sfătuiesc să aveţi în casă măcar un mănunchi de lumânări. Când plătiţi facturile la energie, faceţi şi o primă cruce mare şi rugaţi-vă pentru sănătatea celor ce trudesc să menţină în funcţiune instalaţiile învechite şi o a doua cruce mare, să scăpăm cât mai repede de molima guvernării PSD-ALDE".

Stocurile de cărbune sunt importante pentru sistemul energetic, reprezentând o sursă suplimentară de energie pentru zilele foarte grele, cu fenomene meteo dificile, este de părere domnul Lungu, explicând: "Aş spune că acum suntem într-o perioadă în care producţia de energie pe bază de cărbune ar putea funcţiona destul de bine, să zicem, şi pe extracţiile zilnice, probabil cu câteva completări din stocuri, într-o situaţie normală, în care n-ar fi această grevă. Nu ne confruntăm cu un îngheţ masiv, nu este ger năprasnic. Doamne fereşte de o perioadă mult mai aspră, cu o vreme mult mai grea, cu viscole foarte mari, cu îngheţuri masive, atunci, într-adevăr, ar trebui să consumăm foarte mult din stocuri. Acum se poate merge din producţia curentă, dar greva este destul de importantă şi cred că trebuie găsite soluţii rapide astfel încât ea să înceteze, altfel va fi o situaţie critică".

La rândul său, Jack Cutişteanu ne-a spus că, din punctul său de vedere, prognoza potrivit căreia stocul de cărbune de care dispunem, astăzi, va mai fi suficient pentru încă o săptămână este optimistă, adăugând: "Nu sunt eu în măsură să spun asta - poate că domnul Dumitraşcu ştie mai bine - dar eu ştiu că era vorba de o săptămână, la sfârşitul săptămânii trecute. Ce-a rămas după grevă, nu ştiu. CE Oltenia ar trebui să spună asta pentru că noi ne informăm din datele pe care ei vor să ni le furnizeze, nu ne ducem să măsurăm rezervele. Toate CET-urile din ţară trebuie să lucreze ca să asigure căldură populaţiei racordate la sistemul centralizat, iar aici se adaugă şi producţia rezultată de la centrala Petrom din Ploieşti. Din câte ştiam noi, acum câteva zile centrala avea două unităţi în funcţiune".

Conflict dezamorsat de ministrul Energiei

Prezenţa ministrului Energiei, Anton Anton, la masa negocierilor dintre conducerea Complexului Energetic Oltenia şi reprezentanţii angajaţilor acestei companii publice, a dus la aprobarea unei soluţii ce are drept efect dezamorsarea conflictului de muncă iniţiat în urmă cu o săptămână.

Potrivit unui comunicat de presă, publicat, ieri, pe pagina de Facebook a CE Oltenia, în urma negocierilor s-a decis că muncitorii vor beneficia de un adaos salarial de 1.000 de lei brut (585 de lei net), conducătorii formaţiilor de lucru vor încasa încă 700 de lei brut (409 lei net), iar venitul şefilor de sector va creşte cu 500 de lei brut (292 de lei net).

Prima de Paşti se va acorda în aceleaşi condiţii ca şi primele pentru Ziua Meseriei, reprezentând un câştig net de minim 330 de lei. De asemenea, începând cu data de 1 mai, anul curent, vor fi acordate vouchere de vacanţă, în suma de 1.450 lei, pentru toţi angajaţii companiei.

Conducerea CE Oltenia a promis că va retrage toate plângerile făcute la adresa angajaţilor, iar minerii au susţinut că, în schimb, vor recupera toate zilele în care au fost în grevă.

Soluţia găsită ieri este una de compromis între solicitările iniţiale ale minerilor şi oferta companiei. Dacă angajaţii au cerut o creştere de 40% a veniturilor salariale, adică un plus de 1.600 lei brut, conducerea CE Oltenia a oferit doar 700 lei brut. Pentru că negocierile intraseră miercuri seară în impas, iar sistemul energetic naţional era în pericol, a fost nevoie ca dialogul dintre angajaţi şi conducerea companiei să fie moderat de ministrul Energiei, Anton Anton, părţile ajungând în cele din urmă la o înţelegere.

Protestul minerilor a început vineri, 11 ianuarie, la Cariera Jilţ Nord şi s-a extins treptat la toate carierele din Complexul Energetic Oltenia. Termocentrala Rovinari a închis în noaptea de miercuri spre joi un grup energetic, din lipsă de cărbune, şi pentru a acoperi o parte din pierderi a deschis alte două grupuri la Işalniţa şi Turceni.

Totodată, conform unui comunicat de presă transmis, ieri, de către Guvern, din dispoziţia primului ministru al României, Corpul de control al primului-ministru a declanşat un control la societatea Complexul Energetic Oltenia - S.A., începând cu data de 17.01.2019.

Comunicatul notează: "Obiectivele controlului constau în verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanţă corporativă, modului de stabilire şi acordare a drepturilor de natură salarială pentru personalul societăţii Complexul Energetic Oltenia - S.A., respectarea normelor de sănătate şi securitate în muncă la nivelul acestei entităţi, exploatarea resurselor minerale şi constituirea stocurilor, realizarea programelor anuale de investiţii şi dezvoltare. Corpul de control al primului-ministru a mai efectuat acţiuni de control ce au vizat alte obiective: încheierea de către societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a unui contract de transfer al activului Unităţii Miniere de Carieră Berbeşti către societatea Centrala Electrică de Termoficare Govora S.A. Râmnicu Vâlcea; preluarea de către societatea Electrocentrale Grup S.A. a datoriei societăţii Termoelectrica S.A. faţă de societatea Complex Energetic Oltenia S.A; respectarea de către societatea Complex Energetic Oltenia S.A. a prevederilor legale cu privire la angajarea şi plata cheltuielilor de sponsorizare şi a altor cheltuieli de finanţare a unor activităţi sportive. Dintre acestea, în anul 2018, au fost finalizate două acţiuni de control ce au vizat primele două obiective enunţate mai sus, iar concluziile rezultate au fost comunicate instituţiilor abilitate".

Totodată, au fost sesizate organele de urmărire penală pentru verificări şi măsuri potrivit competenţelor, se mai arată în document.

Hidroelectrica nu poate suplini din producţia proprie o eventuală închidere totală a CE Oltenia, din cauza debitelor foarte scăzute ale râurilor, a declarat, ieri, pentru Agerpres, Bogdan Badea, directorul general al Hidroelectrica, înainte de încheierea negocierilor dintre Ministerul Energiei şi sindicalişti.

Domnia sa a afirmat: "Comparativ cu anul trecut, în aceeaşi perioadă, debitele râurilor sunt mult mai scăzute, însă am intrat în iarnă cu rezervele din lacuri mai mari decât cele obligatorii din programul de iarnă".

Conform domnului Badea, în general, Hidroelectrica este cea care echilibrează sistemul, însă, în situaţia din aceste zile, când Complexul Energetic Oltenia riscă să fie oprit din lipsa cărbunelui, producătorul hidro nu poate suplini întreaga producţie a grupurilor pe lignit, explicând: "Nu putem suplini 100% producţia de energie de la Complexul Energetic Oltenia, cu debitele de acum. Putem produce maximum 3.500 - 3.800 de MW".

Întrebat dacă există riscul să se ajungă într-o situaţie de criză, oficialul Hidroelectrica a arătat că, momentan, nu se pune această problemă, întrucât se poate importa energie suficientă, adăugând: "Totul depinde, însă, de ce se întâmplă la CE Oltenia. Scenariul de producţie zero nu l-a luat nimeni în calcul. Din fericire, prog­nozele arată că în următoarea perioadă debitele vor fi în creştere. Însă vom vedea, pentru că, de multe ori, prognozele nu s-au adeverit".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Parca ai fost pe mana cu Borza, ai uitat? Si in echipa de cioridtori tot cu Borza la Hidroelectrica.Resursa umana din energie a fost distrusa, voi prin dispretul afisat ca sunt zece oameni la poarta. Cine este director la CE Oltenia ? Borza un pungas putin spus- el salariu net 6000 euro , muncitorii 350 Euro . Daca asa a fost obisnuit de la Hidroelectrica! Acum ma refer la muncitori , tehnicieni si ingineri prin plata la nivele de salarii minime pe economie. Oamenii au plecat, au mai si murit si nimeni la aceste salarii de mizerie nu mai vine in sistem. Aceeasi situatie va fi ca in sanatate ( cum era acum 2-3 ani ). Numai ca atunci cand vor aparea sincope efectul va duce cu adevarat la penurie de energie din tara. Politica unui asasin financiar asta este. Fara investitii, profit pe termen scurt , targhet pus de el sa-si maximizeze veniturile si apoi Dumnezeu cu mila. Uitati-va ce greu este de a aduce la normalitate sanatatea. Un astfel de neom si-a batut joc de sistemul energetic. In urmatorii ani nu vom mai fi in stare sa construim alte capacitti in lipsa de specialist si muncitori. Intre timp un astfel de Neom va fi plecat de mult si noi ne vom plange de mila.

    1. Hello there,

      My name is Aly and I would like to know if you would have any interest to have your website here at bursa.ro promoted as a resource on our blog alychidesign.com ?  

      We are in the midst of updating our broken link resources to include current and up to date resources for our readers. Our resource links are manually approved allowing us to mark a link as a do-follow link as well 

      If you may be interested please in being included as a resource on our blog, please let me know. 

      Thanks, 

      Aly

      Hello there,

      My name is Aly and I would like to know if you would have any interest to have your website here at bursa.ro promoted as a resource on our blog alychidesign.com ?  

      We are in the midst of updating our broken link resources to include current and up to date resources for our readers. Our resource links are manually approved allowing us to mark a link as a do-follow link as well 

      If you may be interested please in being included as a resource on our blog, please let me know. 

      Thanks, 

      Aly

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb