James Comey speră ca Trump să nu fie suspendat din funcţie

L.A.
Internaţional / 22 martie 2019

James Comey speră ca Trump să nu fie suspendat din funcţie

Fostul şef al FBI, James Comey, a declarat că speră ca preşedintele american Donald Trump să nu fie suspendat după încheierea anchetei procurorului special Robert Mueller. Însă Corney speră ca preşedintele să sufere o înfrângere "răsunătoare" la alegerile din 2020, scrie The Guardian.

Comey a publicat un articol de opinie în New York Times, precizând: "Sper ca Trump să nu fie suspendat şi destituit din funcţie înainte de încheierea mandatului. Nu mă refer la faptul că Congresul nu ar trebui să continue să aplice procedura de suspendare conform Constituţiei, dacă Congresul consideră că există dovezi. Doar sper că nu se va întâmpla. Pentru că dacă Trump va fi înlăturat de Congres, o mare parte din ţară va vedea acest lucru ca o lovitură de stat", scrie The Guardian.

Comey, care a fost concediat de Trump din funcţia sa de şef al FBI în 2017, a continuat analizând mandatul lui Trump, numindu-l pe preşedinte "un mincinos cronic care atacă în repetate rânduri statul de drept".

El a scris: "Nu ştiu dacă procurorul special va concluziona că Trump a colaborat cu ruşii în legătură cu alegerile din 2016 sau dacă a obstrucţionat justiţia. De asemenea, nu mă interesează. Mă interesează doar ca treaba să fie făcută bine şi complet", mai relatează presa.

"Avem nevoie de un rezultat răsunător în 2020", scrie Comey, adăugând că americanii divizaţi pe teme importante precum imigraţie, arme, avort, schimbări climatice, taxe, vor arăta că sunt uniţi de ceva mai important: "convingerea că preşedintele Statelor Unite nu pote fi un mincinos cronic care atacă în mod repetat statul de drept".

Trump l-a criticat în repetate rânduri în public pe Mueller iar ieri seara echipa sa de campanie a trimis un email pentru strângere de fonduri susţinătorilor săi, numind iar investigaţia ca fiind "o vânătoare de vrăjitoare" care a fost "orchestrată de democraţii pierzători şi prietenii lor din presa care scrie ştiri false", mai relatează The Guardian.

Comey a declarat că publicarea raportului lui Mueller ar trebui să îi demonstreze lui Trump că "Statele Unite au un sistem juridic care funcţionează pentru că există oameni care cred în el şi se ridică deasupra intereselor personale".

Ideea unei suspendări din funcţie a lui Trump a devenit din ce în ce mai populară de la alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie 2018. Atunci democraţii au recâştigat controlul în Camera Reprezentanţilor având o majoritate semnificativă şi au început propriile investigaţii privindu-l pe Trump.

Însă preşedinta Camerei, Nancy Pelosi, a declarat că nu susţine suspendarea lui Trump decât dacă există motive clare şi bipartite.

Pentru ca procedura de suspendare să fie dusă la capăt, ar fi nevoie de o majoritate de două treimi în Senatul controlat de republicani, informează The Guardian.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb