Agenţia Meteorologică din Japonia a anunţat sâmbătă dimineaţa că există un risc crescut de erupţie a vulcanului Sakurajima, situat la numai 50 de kilometri de centrala atomică din Sendai, repornită recent, transmit agenţii internaţionale de presă, citate de Agerpres, menţionând că locuitorii din zonă sunt înştiinţaţi că trebuie "să se pregătească pentru evacuare".
Autorităţile au crescut de la 3 la 4 (pe o scară de 1 la 5) nivelul de alertă şi au cerut populaţiei să dea dovadă de "cea mai mare prudenţă" după ce în jurul muntelui Sakurajima, din insula Kyushu, foarte frecventat de turişti, s-a înregistrat o activitate seismică crescută în ultimele ore.
Avertizarea vizează doar o mică parte a celor 4.000 de persoane care locuiesc pe această insulă, mai precis, aproximativ 70 de oameni din două mici localităţi, situate la 3 kilometri de cratere.
Compania Kyushu Electric Power, operatorul centralei de la Sendai, a afirmat că o erupţie a vulcanului nu ar afecta funcţionarea normală a acestei instalaţii, care a fost repornită la 11 august. Acesta este primul reactor nuclear repornit în Japonia din 2013, când s-au oprit toate instalaţiile de acest gen. Totodată, este primul reactor adaptat noilor norme de siguranţă instituite în arhipelagul nipon după dezastrul din 2011 de la centrala Fuklushima.
O poziţie similară cu Kyushu Electric Power a avut, în declaraţii pentru presa locală, şi Autoritatea de Reglementare în domeniul Nuclear din Japonia, care a susţinut că nu există motive de îngrijorare legate de efectul unei erupţii vulcanice asupra uzinei de la Sendai, relatează EFE.
Din 2009, Sakurajima a avut anual câte 500-1.000 de mici erupţii, reaminteşte AFP, menţionând că în august 2013, întreaga regiune a fost acoperită de cenuşă după o erupţie a acestui vulcan.
Activitatea vulcanică din Japonia a crescut în ultima vreme ca urmare a violentului cutremur din martie 2011 din regiunea Tohoku, din nordul ţării, susţin unii experţi.
Situată pe aşa-numitul "cerc de foc al Pacificului", Japonia are peste o sută de vulcani activi, precizează Reuters, amintind că în 2014, Muntele Ontake, din centrul arhipelagului, a erupt în mod neaşteptat şi a omorât 63 de oameni, provocând cel mai mare dezastru vulcanic din ultimii 90 de ani din această ţară.