Influenţa în creştere a Chinei perturbă echilibrul relaţiilor de putere la nivel mondial, a susţinut astăzi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în timpul unei deplasări la Copenhaga, transmite dpa, potrivit Agerpres.
''Echilibrul global al puterii este în schimbare întrucât China devine o putere militară mai mare şi mai solidă'', a declarat Stoltenberg, fost premier al Norvegiei, într-o întâlnire cu premierul danez Mette Frederiksen.
''China se apropie de noi. O vedem în spaţiul cibernetic, o vedem în spaţiu, o vedem în Africa şi în Arctica. Şi vedem cum China încearcă să controleze infrastructura esenţială aici în Europa. Toate acestea au implicaţii asupra securităţii'', a adăugat el.
În luna iunie, Alianţa Nord-Atlantică a adoptat o poziţie mai dură faţă de China, afirmând că atitudinea Beijingului reprezintă ''provocări sistemice pentru ordinea internaţională bazată pe reguli''.
Adversarul tradiţional al alianţei militare transatlantice este Rusia, dar preşedintele american Joe Biden încearcă să convingă ceilalţi aliaţi să acorde o atenţie sporită Beijingului.
Jens Stoltenberg a reiterat miercuri că relaţiile cu Moscova au ajuns într-un punct minim, adăugând că aceste raporturi nu au mai fost atât de dificile de la finalul Războiului Rece.