JENS STOLTENBERG: NATO va continua să sprijine Afganistanul

G.B
Internaţional / 27 iulie 2021

Jens Stoltenberg

Jens Stoltenberg

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a dat asigurări preşedintelui afgan Ashraf Ghani că Alianţa Nord-Atlantică va continua să sprijine Afganistanul, unde ocuparea a tot mai multor zone de către talibani pune presiune pe guvernul de la Kabul, susţinut de SUA, relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

'Mi-a părut bine să discut cu preşedintele Ashraf Ghani astăzi. Situaţia în materie de securitate din Afghanistan rămâne extrem de dificilă şi necesită o reglementare negociată', a scris Stoltenberg într-un mesaj pe Twitter marţi după convorbirile purtate cu acesta.

'NATO va continua să sprijine Afganistanul, inclusiv prin finanţare; prezenţă civilă; şi instruire în afara ţării', adaugă el.

Aproximativ 2.500 de soldaţi americani şi 7.000 din alte ţări au fost prezenţi în Afganistan în cadrul misiunii NATO 'Resolute Support'. Retragerea lor a început în primele zile ale lunii mai.

Misiunea 'Resolute Support' a fost o misiune de instruire a forţelor afgane cu scopul de a le face capabile să asigure securitatea ţării lor după retragerea forţelor străine.

Jens Stoltenberg a afirmat de nenumărate ori că talibanii nu vor reuşi să obţină victoria pe cale militară, dar forţele afgane suferă eşec după eşec de la declanşarea în luna mai a unei ofensive pe scară largă de către talibani.

ONU şi-a exprimat deja temerea că un număr 'fără precedent' de civili vor fi ucişi sau răniţi în 2021 în Afganistan dacă luptele continuă.

Occidentalii au început să-şi evacueze cetăţenii şi îşi pun întrebări cu privire la menţinerea unei prezenţe. 'Trebuie să asigurăm funcţionarea unui spital şi a unui aeroport dacă vrem să menţinem un minim de prezenţă europeană', a explicat pentru AFP şeful diplomaţiei europene Josep Borrell în cursul unui interviu în luna mai în cadrul reuniunii miniştrilor de externe ai UE la Lisabona.

Or, americanii nu au dat nicio indicaţie până acum aliaţilor lor din NATO cu privire la o eventuală forţă de protecţie pentru asigurarea securităţii aeroportului, ambasadelor şi serviciului reprezentantului Alianţei Nord-Atlantice la Kabul, au confirmat marţi pentru France Presse diplomaţi europeni. Această forţă ar marca prezenţa misiunilor civile ale NATO şi UE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb