Jocurile Olimpice reduc şomajul, iar companiile sponsor îşi fac imagine cotizând la stat

Ziarul BURSA #Sport #Olimpiada / 19 iulie 2012

Jocurile Olimpice de la Londra au contribuit substanţial în ultimele patru luni la reducerea şomajului, iar economia Marii Britanii ar putea câştiga în trimestrul al doilea o contribuţie suplimentară de 0,4% din PIB datorită evenimentului sportiv.

Firmele mici cu activitate în zona Satului Olimpic se plâng totuşi că restricţiile de circulaţie impuse de autorităţi le vor sufoca afacerile. Marile companii, însă, care sponsorizează Jocurile Olimpice de la Londra se înghesuie să refuze deducerile fiscale cuvenite pentru a câştiga capital de imagine, după o campanie în anumite publicaţii şi online în urma căreia s-au strâns peste 150.000 de semnături.

Institutul Naţional de Statistică din Marea Britanie a anunţat ieri că numărul şomerilor a scăzut cu 65.000 în perioada martie-mai, reducând rata şomajului de la 8,3% la 8,1%. Numărul angajaţilor din Londra a crescut cu 61.000 în aceeaşi perioadă.

Astfel, şomajul din Marea Britanie a scăzut pentru cea de-a patra lună consecutiv, la 2,58 milioane de persoane, cel mai redus nivel din vara anului trecut, angajările legate de organizarea Jocurilor Olimpice reuşind să estompeze pentru moment efectele situaţiei economice dificile şi crizei datoriilor de stat din zona euro, potrivit The Guardian.

Guvernul britanic estimează că Jocurile Olimpice, care vor începe pe 27 iulie, vor genera venituri suplimentare de 13 miliarde euro pentru Marea Britanie. Goldman Sachs estimează că evenimentul sportiv ar putea creşte PIB-ul ţării cu 0,4% în trimestrul al treilea, potrivit unui raport citat de Bloomberg.

Pe de altă parte, doar 7% din firmele mici se aşteaptă să câştige ceva de pe urma Olimpiadei, iar un sfert dintre antreprenori s-au pregătit pentru efecte negative.

Restricţiile de circulaţie impuse de autorităţi vor intensifica traficul oricum congestionat din Londra, complicând livrarea comenzilor şi majorând costurile pentru transportatori.

Totodată, evenimentul a determinat dezvoltarea şi modernizarea unor zone mai sărace ale metropolei britanice, cu efect de "crowding out" asupra mediului de afaceri din aceste zone - înlocuirea investiţiilor private cu proiecte finanţate din bani publici, comentează Richard Wellingsd de la Institutul pentru Afaceri Economice, un think tank din Londra.

Principalii câştigători vor fi marile companii, confirmă şi Moody's într-un raport recent, numind principalii sponsori ai evenimentului, precum McDonald's, Adidas sau General Electric.

Pe lângă faptul că numai marile companii îşi permit locaţii în Satul Olimpic, publicitatea este limitată strict de organizatori: firmele care nu au plătit pentru statutul de sponsor oficial nu pot nici măcar să menţioneze Jocurile Olimpice ca să atragă clienţi.

Un avocat al firmelor mici din zonă, care au dat în judecată autorităţile pentru restricţiile de circulaţie şi au pierdut, susţine că organizatorii au ignorat complet interesele micilor întreprinzători.

Lanţul de restaurante fast food McDonald's ar putea da tonul unui nou trend în rândul marilor companii care sponsorizează evenimentul. McDonald's a anunţat că renunţă la deducerile fiscale care i se cuvin ca sponsor, care se aplică vânzărilor din perioada Jocurilor Olimpice, potrivit presei britanice, citată de Mediafax.

Decizia companiei survine apariţiei unui articol privind deducerile fiscale în revista Ethical Consumer şi unei campanii online în urma căreia un ONG a strâns peste 150.000 de semnături, cerând marilor sponsori să renunţe la recuperarea sumelor aferente de la stat.

Visa a refuzat să comenteze dacă va urma exemplul McDonald's, iar reprezentanţii celorlalţi sponsori importanţi, precum Dow, General Electric, British Airways sau Adidas nu au fost disponibili pentru declaraţii, notează The Guardian.

Sistemul de deduceri fiscale introdus de autorităţi în perioada Jocurilor Olimpice a ajutat Londra să câştige licitaţia pentru organizarea evenimentului în 2012, dar a trans-format temporar estul oraşului într-un "paradis fiscal". Organizaţiile partenere, precum Visa sau Coca-Cola, ar putea fi scutite integral de la plata taxelor pe câştigurile generate în urma Jocurilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb