KELEMEN HUNOR: "Suntem convinşi că prin programele after school se poate reduce abandonul şcolar"

F.D.
Politică / 19 iulie 2022

"Suntem convinşi că prin programele after school se poate reduce abandonul şcolar"

Abandonul şcolar se poate reduce prin programele after school, care trebuie să se extindă la nivel naţional, a declarat, astăzi, vicepremierul Kelemen Hunor, la lansarea studiului "România cu un singur chip - partea a doua", organizat de Ambasada Sustenabilităţii în România, în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, relatează Agerpres.

"Suntem convinşi că prin programele after school se poate reduce abandonul şcolar. Dacă ai redus abandonul şcolar măcar în prima perioadă, de la clasa începătoare până la clasa a patra, a cincea, ai şansa să menţii copiii în şcoală. Dacă abandonul începe în clasa întâi, a doua, a treia, sigur că e greu să opreşti abandonul şcolar. De aceea, noi am propus ca programele after school la nivel naţional să se extindă, dar nu se poate face într-un singur an, nici măcar în doi ani. Noi credem că în termen de trei - patru ani se poate atinge această ţintă, cu un efort uriaş", a spus Kelemen Hunor, la evenimentul care a avut loc la Palatul Parlamentului.

În opinia sa, România se află "într-un dezastru" având în vedere decalajele între mediul rural şi cel urban, abandonul şcolar şi accesul la sănătate, la energie "curată", "accesibilă la un preţ bun pentru fiecare om".

"Când vorbim de educaţie, am făcut un calcul şi mi-am dat seama că noi, în 32 de ani, am avut vreo şase legi ale Educaţiei. Cum poţi să ai o Educaţie coerentă, eficientă şi bună când schimbi din cinci în cinci ani Legea Educaţiei? Fără o Educaţie coerentă, bună, e greu să vorbeşti despre o societate bună şi e greu să vorbeşti despre schimbarea mentalităţii, fiindcă dezvoltarea durabilă înseamnă şi schimbarea mentalităţii la nivel de societate", a subliniat liderul UDMR.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb