KLEMM, DESPRE LEGEA DEFĂIMĂRII: "Ne opunem legilor care interzic exprimarea ofensatoare cu preţul libertăţii de exprimare"

Adina Lateş
Politică / 15 februarie 2016

Hans Klemm

Hans Klemm

Actualizare 19:20 Cameră: Comisiile de specialitate au eliminat amenzile şi capitolele referitoare la defăimare din legea lui Dragnea

Comisiile juridică şi pentru drepturile omului de la Camera Deputaţilor au eliminat luni toate articolele referitoare la defăimare, incitare la ură şi discriminare socială, precum şi amenzile prevăzute în proiectul de lege iniţiat de Liviu Dragnea.

Proiectul a primit şi un alt titlu - proiectul legii privind asigurarea toleranţei faţă de diferenţele de grup, scrie Agerpres.

Membrii celor două comisii au decis eliminarea definiţiei defăimării, dar şi eliminarea sintagmelor "apartenenţă politică" şi "avere" din text.

Raportul suplimentar al celor două comisii a fost adoptat cu 21 de voturi "pentru" şi şapte "împotrivă".

Prezent la dezbaterile din comisii, iniţiatorul proiectului, Liviu Dragnea, a menţionat că iniţiativa sa a avut în permanenţă "un caracter de promovare a toleranţei şi a demnităţii umane".

"Se va înfiinţa, în cadrul CNCD, un departament care va urmări promovarea toleranţei, este vorba de promovarea şi garantarea toleranţei prin trei mijloace şi domenii: prin educaţie, prin sistemul administraţiei publice şi prin presă, prin posturile publice. Nu vreau ca această lege să aibă un caracter sancţionatoriu, din această lege am eliminat şi noţiunea de defăimare, este o lege pentru promovarea toleranţei şi a demnităţii umane. Se vor elabora ghiduri de bune practici", a arătat Dragnea.

(A.L.)

----------------------

Actualizare 14:11 Dragnea: "Sunt de acord cu declaraţia ambasadorului SUA; azi eliminăm definiţia defăimării sociale"

Liviu Dragnea, liderul PSD, susţine că de acord cu afirmaţiile ambasadorului Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, pe marginea proiectului legii toleranţei şi anunţă că, printr-un amendament, definiţia defăimării sociale va fi total eliminată, transmit surse din presă.

"Am văzut reacţia ambasadorului SUA. Sunt total de acord cu declaraţia şi cu afirmaţiile dumnealui, şi eu şi PSD-ul susţinem libertatea de exprimare. Am anunţat deja de aseară, public, că, mai ales după noile amendamente pe care le voi depune astăzi, această lege nu va mai putea fi înţeleasă greşit. Scopul iniţial al legii, care este o dorinţă la care nu renunţ, este de a promova toleranţa şi demnitatea umană prin sistemul educaţional şi prin administraţie. Este o lege care nu e coercitivă. Azi voi scoate din lege şi definiţia defăimării sociale. Deja au fost scoase amenzile, azi eliminăm complet articolul, pentru ca nicio virgulă să nu mai poată fi folosită de cei care au manipulat pentru a deturna atenţia de la scopul esenţial al legii. România este o ţară care are nevoie în continuare de toleranţă", a afirmat preşedintele PSD într-o conferinţă de presă.

Întrebat cu ce va fi înlocuită definiţia defăimării sociale, Dragnea a spus: "cu nimic", el precizând că, de fapt, este vorba despre definirea "toleranţei umane". El a reafirmat că atât copiii, cât şi funcţionarii publici "trebuie educaţi" în ceea ce priveşte toleranţa umană.

"În continuare se poate înjura la televizor, se poate înjura pe Facebook, se poate înjura pe orice sistem de comunicare. Ideea de a promova toleranţa prin educaţie este o idee pe care o susţin şi pe care vreau să o promovez în continuare. Nu afectez prin nicio acţiune de-a mea libertatea de exprimare.(...) Prin amendamentele adoptate săptămâna trecută de Comisia juridică (a Camerei Deputaţilor, n.r.) amenzile au fost scoase. O să scoatem complet articolul pentru a nu mai exista confuzii.(...) Nu e vorba de un semn de întrebare, eu am afirmat foarte clar că sunt de acord cu aceste afirmaţii, adică noi nu am intenţionat să limităm libertatea de expresie. Şi, pentru a nu mai fi niciun dubiu, amendamentele de astăzi vor clarifica legea", a precizat preşedintele PSD.

(S.A.)

-----------

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, critică legea defăimării iniţiată de liderul PSD Liviu Dragnea, precizând că "protejarea libertăţii de exprimare, chiar şi în cazurile în care exprimarea aleasă ofensează, este un aspect fundamental al unei societăţi democratice sănătoase".

"(...) Politica Guvernului Statelor Unite ale Americii este clară. Protejarea libertăţii de exprimare, chiar şi în cazurile în care exprimarea aleasă ofensează, este un aspect fundamental al unei societăţi democratice sănătoase. Condamnăm discriminarea şi ura, dar în acelaşi timp ne opunem legilor care interzic exprimarea ofensatoare cu preţul libertăţii de exprimare. Aşa cum a declarat preşedintele Obama: < < Cea mai puternică armă împotriva discursului instigator la ură nu este reprimarea, ci libertatea de exprimare, voci ale toleranţei care se ridică împreună împotriva bigotismului... > >", arată o declaraţie de presă a ambasadorului SUA la Bucureşti.

Legea defăimării, iniţiată de liderul PSD Liviu Dragnea, a stârnit un val de proteste în rândul societăţii civile şi în mediul online. PNL a anunţat că va ataca la CCR actul normtiv dacă este adoptat. Proiectul a fost scos de pe ordinea de zi a plenului Canmerei Deputaţilor, săptămâna trecută, urmând ca discuţiile să fie reluate în aceste zile.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. cu grobianizarea intensiva a romanilor, mult peste nivelul actual de necivilizitatie. Un roman civilizat sa devina astfel o imposibilitate absoluta!!

    Dragnea ti-e dor de zilele Nastase , Cine nu e cu noi e impotrva noastra.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb