KLM: Cerere crescută pentru zborurile spre destinaţii din America de Nord

G.B
Companii / 29 septembrie 2021

Cerere crescută pentru zborurile spre destinaţii din America de Nord

Pe fondul veştilor bune care circulă încă de săptămâna trecută în spaţiul public cu privire la ridicarea restricţiilor pentru zborurile dinspre spaţiul Schengen spre Statele Unite ale Americii începând cu luna noiembrie, KLM Royal Dutch Airlines a anunţat creşterea numărului de frecvenţe de zbor spre cele mai importante oraşe din SUA. Astfel, începând cu 7 decembrie 2021 KLM va relua zborurile spre Las Vegas şi Miami, conform unui comunicat remis redacţiei.

Decizia vine ca urmare a intenţiei comunicate de autorităţile de la Washington de a permite accesul în SUA călătorilor vaccinaţi din UE şi Marea Britanie. Guvernul olandez a decis, de asemenea, să retragă reglementările de carantină anunţate anterior pentru călătorii vaccinaţi din Statele Unite, potrivit sursei citate.

Relaxarea restricţiilor pentru călătoriile spre şi dinspre SUA a determinat decizia KLM de a relua serviciile către Las Vegas şi Miami începând cu 7 decembrie 2021. Pasagerii care aveau zboruri către aceste destinaţii, rezervate anterior limitărilor impuse de autorităţi, pot contacta KLM pentru o re-rutare gratuită pe aceste zboruri directe.

Pe fondul veştilor bune venite dinspre Canada, care a anunţat că va primi din nou turiştii vaccinaţi, care prezintă şi un test PCR negativ, încă din 7 Septembrie, precum şi a zvonurilor cu privire la ridicarea restricţiilor pentru zborurile dinspre Spaţiul Schengen spre Statele Unite ale Americii începând cu luna noiembrie, s-a observat o creştere considerabilă a cererii spre aceste destinaţii. Preţul unui bilet spre New York, de exemplu, porneşte de la 560 euro în luna noiembrie, în vreme ce, spre Canada, spre destinaţii populare în rândul românilor, precum Toronto sau Montreal, preţurile încep de la 675 euro pentru un bilet dus-întors cu date de călătorie flexibile, o singură escală şi bagaj de mână inclus.

Restabilirea unei reţele globale de destinaţii este punctul central al strategiei KLM de a depăşi criza pandemică ca o companie aeriană mai puternică şi mai competitivă.

Încă de la începutul pandemiei, KLM a făcut eforturi considerabile pentru a-şi menţine o reţea aeriană cât mai extinsă. Acest lucru a asigurat pasagerii că pot continua să călătorească (atunci când este esenţial) şi că mărfurile, inclusiv bunurile medicale şi vaccinurile, pot fi transportate. KLM va continua să insiste asupra unei mai mari coerenţe în politica privind restricţiile de călătorie, se arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. KLM, si inainte de criza, iti taxa bagajul de cala suplimentar fata de pretul biletului. Taromul nu a facut niciodata asa ceva.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb