Knauf Insulation a început producţia de vată minerală cu tehnologia ECOSE

G.D.
Companii / 15 septembrie 2022

Knauf Insulation a început producţia de vată minerală cu tehnologia ECOSE

În luna martie a acestui an, Knauf Insulation a devenit oficial proprietarul fabricii de vată minerală Gecsat S.A. din Târnăveni, conform unui comunicat remis redacţiei. Knauf Insulation a început producţia de vată minerală în cadrul fabricii de la Târnăveni, judeţul Mureş, după finalizarea procesului de retehnologizare şi modernizare a liniei de producţie existente.

Potrivit reprezentanţilor companiei, investiţia alocată de Knauf Insulation pentru primele etape ale procesului de modernizare şi retehnologizare a liniei de producţie existente care produce deja vată minerală cu tehnologia ECOSE se va ridica la aproximativ 4 milioane euro. Obiectivul Knauf Insulation este acela de a avea una dintre cele mai performante linii de producţie din Europa, la cele mai înalte standarde, ce va asigura condiţii superioare şi sigure de lucru pentru angajaţi şi soluţii de cea mai înaltă calitate pentru clienţi, precum şi cele mai înalte standarde de responsabilitate ecologică.

Potrivit sursei citate, după achiziţionarea fabricii din Târnăveni, Knauf Insulation a demarat procesul de evaluare a spaţiului şi a capacităţii de producţie. Pentru îmbunătăţirea operaţiunilor fabricii, pe toată perioada verii au fost desfăşurate lucrări de demolare şi modernizare a spaţiului interior şi exterior. În acelaşi timp, au fost întreprinse acţiuni de reabilitare şi refacere a infrastructurii fabricii din Târnăveni, respectiv instalaţii, cabluri, redirecţionarea conductelor sau a canalizării, cu scopul de a optimiza procesele de fabricaţie.

În paralel, începând cu luna iunie, Knauf Insulation a iniţiat procesul de retehnologizare a liniei de producţie existente, prin alinierea proceselor de fabricaţie la standardele de calitate ale grupului, fapt ce permite, în prezent, producerea de vată minerală cu tehnologia inovativă ECOSE.

Pe tot parcursul lucrărilor, compania a luat toate măsurile de securitate necesare ce se impun pentru siguranţa echipelor care au luat parte la acest proces. De asemenea, pentru lucrările de modernizare ale sit-ului, compania a colaborat cu furnizori subcontractaţi la nivel local cât şi naţional, fapt ce are impact şi în economia locală.

"Odată cu achiziţionarea fabricii din Târnăveni, ne-am concentrat toate eforturile pe modernizarea şi transformarea spaţiului într-unul care să se integreze armonios în dinamica comunităţii locale, să respecte mediul înconjurător şi să completeze specificul locului. Vom avea grijă să urmăm şi la Târnăveni angajamentul Knauf Insulation pentru un viitor mai sustenabil, care se reflectă în implicarea de peste un deceniu în jurul a trei piloni esenţiali: daune zero asupra mediului, prin reducerea consumului de energie şi a emisiilor de carbon, reciclarea deşeurilor de producţie, încorporând principiile economiei circulare, respectiv produse şi soluţii dedicate construirii unor clădiri mai bune şi mai durabile", declară Adrian Garofeanu, Director General Knauf Insulation România şi Bulgaria.

Din datele companiei, fabrica Knauf Insulation de la Târnăveni are în prezent o capacitate de producţie anuală de peste 6000 tone. În luna septembrie are loc o a doua etapă de retehnologizare a liniei actuale, fapt ce va permite creşterea capacităţii de producţie la peste 8000 tone.

Odată implementat întregul plan investiţional, fabrica Knauf Insulation din Târnăveni va asigura o capacitate de producţie anuală de circa 60.000 de tone de vată minerală, cu scopul de a deservi atât necesarul intern, cât şi pieţele din Europa Centrală şi de Est, subliniază sursa citată.

În momentul de faţă, la fabrica din Târnăveni îşi desfăşoară activitatea peste 50 de angajaţi, care beneficiază de condiţii de muncă, de instruire şi de pachete de beneficii la standardele Knauf Insulation. Din totalul numărului de angajaţi, 45 provin de la fosta fabrică Gecsat, iar restul au fost angajaţi după preluarea fabricii de către Knauf Insulation. De asemenea, compania se află într-un proces continuu de recrutare, în funcţie de nevoile specifice ale fiecărui departament. Knauf Insulation România numără în prezent un total de 67 de angajaţi.

"Pentru anul în curs avem în derulare procese de recrutare pentru cel puţin 10 posturi în cadrul echipei de la Târnăveni, iar pe măsură ce vom da startul noii construcţii, vom comunica prin intermediul presei, precum şi prin anunţuri la staţiile de radio locale posturile disponibile", declară Adrian Garofeanu, Director General Knauf Insulation România şi Bulgaria, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb