KRUK: "Odată cu vânzarea creanţei, creditorul transmite toate drepturile şi obligaţiile debitorului"

Într-o perioadă în care clienţii cu credite la bănci, în special cei cu împrumuturi în franci elveţieni (CHF), sunt debusolaţi şi neîncrezători că vor găsi ieşirea pentru problemele pe care le întâmpină cu plata lunară a ratelor, reclamând inclusiv faptul că datoria le-a fost vândută unor societăţi din afara ţării fără să fie anunţaţi, reprezentanţii KRUK (companie de recuperare creanţe) subliniază, într-un comunicat, că "o persoană aflată într-o astfel de situaţie nu trebuie să-şi facă griji".

Vânzarea creditelor ar putea fi chiar "o veste bună", în multe dintre cazuri, apreciază aceştia, menţionând: "Ştiţi că o creanţă (o datorie) poate fi vândută de către creditor (adică de instituţia financiară sau compania căreia i se datorează o sumă de bani) unei alte companii sau instituţii? În acelaşi mod în care un bun sau un serviciu se poate vinde. Nu are nicio importanţă dacă am întârziat cu plata datoriei trei luni sau trei ani: câteva rate neplătite pentru un calculator achiziţionat, un card de credit neachitat, o factură la electricitate, de telefon sau internet, sunt de ajuns pentru a intra în datorii. Odată ce creditorul iniţial decide să nu mai aştepte şi cere plata sumelor restante, el scoate la vânzare datoria, în condiţiile agreate anterior cu clientul. Este o practică a băncilor, a companiilor de asigurări şi a altor instituţii, aceea de a vinde datoriile clienţilor către companii specializate de colectare a creanţelor. Acest mecanism este binecunoscut la nivel internaţional şi este în conformitate cu prevederile legale. În termeni juridici, această vânzare se numeşte cesiune sau transfer de creanţă. Mai mult, astfel de schimbări nu necesită consimţământul debitorului, de aceea vânzarea datoriei, în conformitate cu reglementările în vigoare, are loc fără acceptul persoanei cu datorii, dar cu înştiinţarea acesteia".

Potrivit KRUK, din momentul în care clientul este notificat referitor la vânzarea datoriei sale, plăţile vor trebui efectuate către compania de colectare a creanţelor.

"Din acel moment, discuţiile referitoare la achitarea datoriilor vor fi continuate cu noul creditor, iar plăţile trebuie făcute în contul acestuia", anunţă KRUK, precizând că, odată cu vânzarea creanţei, creditorul iniţial transmite toate drepturile, obligaţiile şi informaţiile către noul creditor, care devine singura entitate ce va putea lua decizii cu privire la un caz anume.

Reprezentanţii KRUK apreciază: "Vânzarea unei datorii către o companie de colectare a creanţelor poate, în ciuda aparenţelor, să fie o veste bună. Asta înseamnă că aveţi şansa să încheiaţi un angajament de plată cu noul creditor şi puteţi evita colectarea pe cale judiciară şi vizita executorului judecătoresc. Există companii care oferă posibilitatea achitării datoriei pe cale amiabilă, în rate convenabile".

În cazul creditelor neperformante vândute altor entităţi, creanţa urmează să fie recuperată de către cumpărător, care devine noul partener al debitorului, după cum ne-au spus oficialii Băncii Naţionale a României (BNR).

Aceştia ne-au explicat: "Banca îi face un serviciu cumpărătorului, ajutându-l să-şi recupereze creanţa, dar contractul rămâne sub reglementările ţării de origine (n.r. România), întrucât nu a fost vândut decât dreptul de a încasa creanţa".

În ceea ce priveşte tipul societăţii care cumpără creanţe, reprezentanţii BNR ne-a spus că există limitări doar în cazul creditelor ipotecare, acestea neputând fi vândute decât unei entităţi care are ca obiect de activitate creditarea.

Unii specialişti consideră că vânzarea creanţelor de către bănci unor entităţi din străinătate devine mult mai "neplăcută" când creditele sunt cesionate unor SPV-uri (Special Purpose Vehicle - societate înfiinţată ca să realizeze un scop unic al unei societăţi cu probleme), "care nu sunt bănci, ci SRL-uri", în condiţiile în care creditele, atât în România, cât şi în alte ţări, sunt acordate de instituţii supravegheate de o autoritate bancară, iar SRL-urile nu sunt supravegheate de nimeni.

Surse judiciare autorizate ne-au explicat că, deşi pentru cesionarea unui contract de credit este nevoie de acordul debitorului, pentru cedarea creanţei (care înseamnă doar o parte din contract), legea nu prevede decât notificarea lui.

Totuşi, sursele noastre consideră că, în cazul de faţă, ar fi nevoie şi de acordul debitorului, explicând: "Cesiunea de creanţă este prevăzută în art. 1566 din Codul Civil şi constă, în esenţă, în următoarele: creditorul cedent (creditorul-împrumutător) transmite cesionarului o creanţă împotriva unui terţ (respectiv, debitorul-împrumutat). Ea, cesiunea, poate fi cu titlu oneros sau gratuit (între cedent, adică creditorul iniţial, şi cesionar). Art. 1573 alin. 1 arată: «Creanţa este cedată prin simpla convenţie a cedentului şi a cesionarului, fără notificarea debitorului».

Însă, în cazul de faţă, totuşi, art. 1573 alin. 2 prevede că consimţământul debitorului nu este cerut decât atunci când, după împrejurări, creanţa este legată în mod esenţial de persoana creditorului.

Or, în cazul contractelor de împrumut între o bancă şi un debitor mai avem de-a face cu o caracteristică esenţială: aici vorbim de drepturi ale consumatorilor, iar contractele de împrumut date de bănci împrumutaţilor sunt contracte ce intră în sfera dreptului consumatorului.

Cu alte cuvinte, aici e un element personal, aşa încât de fiecare dată, în opinia mea, e necesar acordul debitorului dacă se cedează cesiunea (de creanţă). (...) Aşa încât nu pot fi externalizate astfel de contracte fără acordul debitorului, tocmai din perspectiva drepturilor consumatorului".

România este o ţară activă în domeniul tranzacţiilor cu credite neperformante (NPL), iar avântul în acest domeniu este observat începând cu anul 2013, potrivit afirmaţiilor făcute, recent, de Balazs Biro, reprezentant al Deloitte Ungaria.

Valoarea posibilelor tranzacţii cu NPL din ţara noastră este estimată de specialişti la 6-8 miliarde de euro în 2015, după ce, anul trecut, au fost vândute credite de 2-3 miliarde euro.

Menţionăm că au fost bănci care au vândut creanţe cu discounturi şi de peste 90%.

Operaţiunea de cesionare a creditelor este reglementată atât prin OUG 50-2010, cât şi prin Legea 190/1999 pentru contractele ipotecare şi prin Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare.