La firul ierbii

E necaz mare! "Recuperatorii" fiscului au pus căpăstru pe bidiviul nărăvaş al "sportului rege". Vor să-l tragă din curtea mahărilor care-l joacă săptămînal la ruletă, amestecînd atît de natural purcoaiele de bani negri cu cele de bani albi, şi să-l parcheze, o vreme, în grajdurile statului. Operaţiunea se desfăşoară în alaiul ţipetelor, al strigătelor, înjurăturilor, bles-temelor şi ocărilor geambaşilor, amplificate de canalele televiziunilor, radiourilor şi de foile tuturor ziarelor, spre "informarea" şi deliciul maselor.

Fenomenul merită toată atenţia, pentru că rareori structurile şi mentalităţile unei societăţi, ale unei epoci, ale tranziţiei noastre năucitor-nimicitoa-re, s-au oglindit mai fidel într-o singură picătură de apă!

Apucat de cine ştie ce năbădăi, mînat de deficite bugetare obositor de consistente şi de niscai interese politice, Măria Sa "Statul" şi-a adus aminte că are nişte supuşi care s-au derobat statornic de la operaţiunea jumulirii fără anes-tezie, numită impozitare.

"Fotbalul", căci despre el este vorba, la noi ca şi aiurea, este un subiect colectiv. Este mai degrabă un fenomen, decît un SRL. Iar, de aici încolo, încep complicaţiile.

Fotbalul a părăsit de mult graniţele definiţiei date sportului. El este un ansamblu de activităţi care au două tipuri de scopuri, de naturi foarte diferite, dar puternic corelate: pe de o parte "circ public" - adică cea mai populară distracţie sau cea mai accesibilă distracţie a poporului; pe de altă parte "maşinărie de făcut bani" - legal sau mai puţin legal, funcţie de caracteristicile generale ale societăţilor în care activitatea res-pectivă se organizează. În calitatea lui de "circ public", fotbalul interesează în cel mai înalt grad pe toată lumea: presa, politicienii, oamenii de afaceri, manageri ai fericirii publice, şarlatani, întreprinzători, investitori, cititori în stele, funcţionari internaţionali, puberi imberbi şi senatori ai senectuţii. Într-o societate din ce în ce mai încorsetată de norme şi instituţii, cum este cea în care ne scufundă globalizarea, fotbalul oferă unul dintre puţinele sanctuare ale defulării publice pentru cele mai diverse trăiri şi emoţii: de la cele "înalt patriotice", la cele "rasiste" şi de la manifestarea nestingherită, a "spiritului de gaşcă", la emoţia estetică. Societatea de tranziţie, exact ca în toate celelalte domenii esenţiale, s-a trezit în braţe şi aici cu o "moştenire". Jucători, echipe, cluburi, antrenori, federaţie, cupe şi competiţii. Cum toate astea aparţineau "Statului", primul pas a fost "Privatizarea". Exact ca şi în marea industrie, ori în agricultură şi comerţ, toate metodele de privatizare au fost încercate şi toate au reuşit: de la "înstăpînirea prin autoproclamare", la crearea de "Societăţi anonime pe acţiuni" cadorisite peste noapte cu numele, trofeele, renumele şi activele fostelor instituţii de stat. Evident, nici o normă de natură legală, economică sau morală nu a fost invocată, ori respectată. Tot ceea ce a contat a fost ca cineva să apuce, în cele din urmă, proprietatea şi funcţiile aferente, preşedinte de club, şef de federaţie, ori de ligă. Şi, desigur, ca circul să funcţioneze. Trebuie spus, cu tristeţe, că nivelul de performanţă al acestei activităţi nu a depăşit nici cu o iotă mediocritatea capacităţii de organizare şi manageriale de care "oamenii de bine" ai tranziţiei au dat dovadă prin alte locuri de muncă, mai cu morga, cum ar fi: ministere, agenţii, consilii şi primării etc. Lucrurile au mers, exact ca şi în rest, din rău în mai rău, iar banii tot într-un singur sens, din buzunarul public în cel particular. Bilanţul sec arată că acolo unde există un pic de competiţie, maşinăria fotbalului românesc a capotat de trei ori la rînd în ultimii 12 ani. De ce n-a dat faliment? Pentru că ea continuă să furnizeze pentru "consum intern" produsul de bază: circul. Chiar dacă la un nivel de calitate tot mai scăzut. Se aplică şi aici principiul sănătos al oricărei societăţi în regres: "Dacă n-avem şampanie, ce ne împiedică să ne facem pulbere cu drojdie!"

Capacitatea de a face bani a respectivei maşinării, numită, nu se mai ştie bine de ce, "Fotbal", a fost cam la nivelul performanţei. Diferenţa masivă a făcut-o, aici, "internaţionalizarea". Sumele de bani pe care s-au făcut transferuri de jucători şi sumele gri, ori de-a dreptul negre, atrase de maşinăria de înălbire a banilor creată de activitatea haotică din fotbalul românesc au creat averi şi oameni importanţi în doar cîţiva ani. Ba chiar micro-centre de putere. După Italia, sîntem singura ţară europeană în care cineva cumulează rolurile de proprietar de club şi înaltă faţă ministerială. Vă las pe dumneavoastră să ghiciţi ce alte asemănări există între cele două ţări de ginte latină, din perspectiva corupţiei, iar eu am să vă spun care este deosebirea: ea constă în aceea că ei au şi instituţii, politicieni şi "liberi profesionişti" care luptă organizat şi din toate puterile împotriva corupţiei, plătind uneori cu viaţa această opţiune morală şi civică!

Ce pretinde deci, fiscul? Onoarea, nu e cazul, că i-o reperează el, domn Mitică. Mai rămîne clondirul cu cinci kile de mastică primă, adică ceva impozite uitate la achitare, de ordinul zecilor sau doar al milioanelor de euro, pentru atît de neconvenţionalii datornici. Ce zic preveniţii? În calitate şi ocupaţie de "zugravi români" ruinaţi de concurenţa nemiloasă a străinilor, ei zic că n-ar avea nici de ce şi nici cu ce să plătească aceşti bani, iar mai la urmă clondirul a căzut singur şi s-a spart!

Este uluitor, reconfortant şi incitant să constaţi că, la firul ierbii, viaţa este la fel de complexă şi de colorată ca şi în "sferele ei înalte". Este ceea ce eu numesc efectul de hologramă al socialului.