LANSATĂ IERI PE PIAŢĂ, "Revicare" vrea să vândă cosmetice de 10 milioane euro, în acest an

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri de Larg Consum / 2 aprilie 2014

"Revicare" vrea să vândă cosmetice de 10 milioane euro, în acest an

Brandul de produse naturale pentru sănătate şi înfrumuseţare "Revicare" s-a lansat pe piaţa autohtonă şi internaţională, distribuindu-şi produsele în România, Spania şi India.

Produsele "Revicare", fabricate în ţara noastră, se găsesc în magazinul deschis în Bucureşti începând de ieri, managerii noii companii urmărind să se extindă şi în alte oraşe de la noi.

Rohit Ahuja, Managing Partner "Revicare", ne-a spus că, până la finalul acestui an, şi-a propus vânzări de 10 milioane de euro.

Domnia sa a subliniat că va continua investiţia în linia de produse, urmând ca numărul acestora să se dubleze, în acest an, ajungând la peste 100, de la circa 50 în prezent. Investiţia în cercetarea şi lansarea noilor produse se va ridica la 2 milioane de euro.

Gama de produse "Revicare" include cosmetice pentru corp şi faţă - spray-uri, măşti, creme -, săruri de baie cu proprietăţi de relaxare dar şi terapeutice, precum şi săpunuri cu diverse arome şi o linie de suplimente naturale pentru slăbire, imunitate, metabolism, digestie, detoxifiere.

Sandra Popescu, Managing Partner "Revicare", ne-a oferit un scurt interviu despre planurile companiei şi piaţa de profil.

Reporter: Fabricarea produselor Revicare a început în urmă cu doi ani, în România. De ce vă lansaţi abia acum?

Sandra Popescu: Într-adevăr, unitatea de producţie funcţionează încă de acum doi ani, dar acum ieşim pe piaţă întrucât am avut produsele la testare, inclusiv în alte ţări, iar procesul de obţinere a tuturor certificatelor necesare a fost unul destul de lung. De asemenea, am dorit să ieşim pe piaţă în acelaşi timp, în mai multe ţări.

Reporter: Înţeleg că sunteţi prezenţi în India şi Spania. Ce urmează?

Sandra Popescu: Ieşim, acum, în India şi Spania - aici vom avea concept store-uri în Madrid şi Barcelona şi vom distribui produse şi în magazinele de tip plafar - şi suntem în stadii foarte avansate ale negocierilor pentru Grecia, Insulele Canare şi Turcia. De asemenea, intenţionăm să fim prezenţi şi în Germania. Ne propunem ca "Revicare" să crească sănătos, dar rapid.

Reporter: Urmează să vă extindeţi şi în alte oraşe din România?

Sandra Popescu: Din ce am studiat, consider că oraşele unde s-ar potrivi, în acest moment, "Revicare" ar fi Cluj, Braşov, Timişoara, Iaşi, care au multă expunere la străini şi unde viziunea locuitorilor este mult mai occidentală decât în alte părţi.

Reporter: Asociatul dumneavoastră este din India. De ce aţi ales să produceţi în România şi nu în ţara sa?

Sandra Popescu: Produsele, odată aprobate în România, stat care face parte din Uniunea Europeană, pot intra mult mai repede pe celelalte pieţe. De aceea, produsele sunt fabricate la noi, dar ingredientele provin atât din ţara noastră, cât şi din Africa, America de Sud şi din toată Asia.

Reporter: Ce aduce nou pe piaţă "Revicare"?

Sandra Popescu: Avem produse pentru întreţinerea organismului, gama de săruri de baie, o gamă de săpunuri şi gama pentru întreţinerea corporală - creme de corp, creme pentru întreţinerea feţei, a părului etc. În ceea ce priveşte săpunurile, de exemplu, venim cu o noutate pe piaţa românească, fiind singurii care utilizăm metoda saponificării cu leşie de cenuşă. Metoda de fabricaţie durează o lună, dar nu facem niciun compromis, întrucât este modalitatea prin care săpunurile pot fi 100% naturale.

Reporter: Cum caracterizaţi piaţa de profil?

Sandra Popescu: Piaţa de produse naturale, la noi, este încă promovată doar pe partea de sănătate, fiind necesar să renunţi la frumuseţe, la strălucire, la un gust plăcut sau la o utilizare uşoară a acestui tip de produse. De aceea, toate suplimentele naturale "Revicare" sunt prezentate sub formă de capsule, nu de ceaiuri sau siropuri. Dacă facem referire la săruri, suntem singurii care fabricăm aceste produse prin adăugarea uleiurilor esenţiale peste sarea pură, din mină.

Reporter: Mulţumesc!

Rohit Ahuja ne-a declarat: "Piaţa românească de profil s-a schimbat foarte mult în ultimii doi ani. Oamenii devin tot mai conştienţi de piaţa produselor de sănătate. De aceea, consider că acest segment reprezintă o piaţă promiţătoare, care va creşte, în următorii ani. În prezent, în foarte mare măsură, produsele din acest segment conţin şi chimicale. Noi vrem să aducem pe piaţă produse 100% naturale, de care oamenii au nevoie, dar care să nu aibă nicio legătură cu cosmeticele. De asemenea, produsele «Revicare» sunt manufacturate; nu avem niciun proces automatizat".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb