Lanţul magazinelor de bijuterii Teilor a înregistrat o cifră de afaceri de 31 de milioane de lei în 2015, bijuteriile încrustate cu diamante constituind 36% din vânzările totale, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
În 2015 brandul de bijuterii Teilor şi-a extins reţeaua de magazine cu 5 noi locaţii în Bucureşti şi încă 5 în alte oraşe din ţară, se arată în comunicat.
În prima trimestru al anului trecut, compania a deschis 3 magazine în capitală, în: AFI Palace Cotroceni, Mega Mall şi Promenada, iar în luna decembrie au fost inaugurate alte două puncte comerciale, aflate în Bucureşti Mall şi Unirea Shopping City, precizează sursa citată.
Cifra de afaceri pentru anul 2015 este de 31 de milioane de lei, mai mare cu 51% faţă de cea din anul 2014 (când cifra de afaceri a fost de 20,5 milioane de lei), scrie comunicatul Teilor. Bijuteriile încrustate cu diamante au constituit 36% din vânzările totale, în timp ce, în anul 2014, bijuteriile încrustate cu pietre preţioase au reprezentat 24% din vânzările anuale, se mai arată în comunicat.
"În anul 2016, Teilor va continua expansiunea reţelei de magazine, focusându-se asupra oraşelor mari, cu peste 200.000 de locuitori, a căror piaţă a fost analizată în amănunt. Primele oraşe care apar pe harta Teilor în acest an sunt Constanţa şi Timişoara, urmate de Bucureşti, unde se va deschide o nouă locaţie în cadrul centrului comercial Park Lake", informează comunicatul de presă Teilor.
"Cifra de afaceri estimată pentru anul 2016 este de 42 de milioane de lei, Teilor urmând să îşi îmbogăţească seria bijuteriilor încrustate cu diamante cu noi piese aparţinând unor brand-uri de renume şi se aşteaptă ca acest segment să crească proporţional vânzările anuale totale. Brand-ul continuă să investească şi în colecţiile de bijuterii dedicate cuplurilor, planificând propriile colecţii de verighete şi inele de logodnă", se mai arată în comunicat.
O parte din cifra de afaceri din 2016 se va datora segmentului online, precizează sursa citată.
În 2017, Teilor şi-a propus să deschidă noi locaţii în Cluj-Napoca şi Timişoara. Compania analizează, de asemenea, şi posibilitatea de a se extinde în afara României, însă această variantă nu este luată în calcul înainte de 2018, se mai arată în comunicatul companiei.