Lăzăroiu: " Nu cred că Antonescu va fi candidatul USL la Preşedinţie"

F.A.
Politică / 21 octombrie 2013

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu susţine că liderul liberalilor, Crin Antonescu, nu va fi candidatul USL la alegerile prezidenţiale de anul viitor.

"Nu cred că Antonescu va fi nici măcar candidatul, nu al USL, nici al PNL, pentru că e foarte clar că PSD şi PNL vor merge cu doi candidaţi, dar eu nu cred că va fi nici candidatul PNL-ului domnul Antonescu. Dintr-un motiv relativ simplu: mergând pe cont propriu PNL-ul, calculele lor vor fi oarecum asemănătoare cu cele ale dreptei unite, adică băgăm candidatul în turul doi, sperăm să luăm restul de electorat care nu a votat cu noi şi câştigăm. Or, restul de electorat, în mare parte, va fi electoratul lui Traian Băsescu. Orice om raţional din PNL îşi dă seama că Antonescu nu poate să atragă electoratul lui Traian Băsescu, oricât de mult s-ar strădui, pentru că el a preferat în ultimii ani această conflictualitate, care a trecut de multe ori dincolo de limitele Opoziţiei", a declarat Lăzăroiu, astăzi, potrivit RFI.

Consilierul prezidenţial consideră că liberalul Călin Popescu Tăriceanu ar fi mai capabil să atragă un anumit tip de electorat.

"Dacă PNL-ul va propulsa în turul doi candidatul, cele mai mici şanse să câştige le va avea Crin Antonescu. Pe aceeaşi raţionalitate, probabil că un alt candidat, de pildă Tăriceanu, sigur, eu vorbesc de calculele lor, eu nu spun cum aş calcula eu, dar pe calculele lor, probabil că Tăriceanu ar fi mai capabil decât Antonescu să atragă acest electorat", a menţionat Lăzăroiu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb