Legea minelor, plimbată pe la diferite ministere

A.C.
Ziarul BURSA #Politică / 13 iunie 2013

Legea minelor, plimbată pe la diferite ministere

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian: "Din opt avize, legea minelor a primit deja cinci"

Premierul Victor Ponta: "Legea minelor umblă de o lună prin ministere"

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, ne-a declarat, ieri, că, legea minelor necesită obţinerea unui număr de opt avize, cinci dintre acestea fiind deja primite, urmând ca celelalte trei să fie acordate într-un timp foarte scurt pentru ca, ulterior, proiectul să ajungă la Parlament.

Varujan Vosganian a precizat că "asupra textului legii s-a convenit deja", însă, dată fiind complexitatea legii, care implică şi exproprieri, procesul de avizare a necesitat o perioadă mai mare de timp.

În şedinţa de guvern de ieri, premierul Victor Ponta se declara nemulţumit de faptul că proiectul legii minelor este reţinut, în continuare, pe la diferite ministere, subliniind nevoia avizării cât mai curând a legii, pentru ca mai apoi să fie trimis la Parlament.

"Proiectul de lege a minelor, iniţiat de domnul ministru, Varujan Vosganian, are o lună-două luni de când umblă pe la ministere. Săptămâna viitoare vreau să fie în şedinta de guvern şi să o trimitem la Parlament", a precizat, ieri, Victor Ponta.

Totodată, premierul a reiterat, ieri, importanţa legii minelor, motiv pentru care trebuie să se accelereze ritmul de avizare al proiectului de redeschidere a minelor în ţara noastră.

La sfârşitul lunii mai, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, declara că actul normativ pentru redeschiderea minelor aflate în conservare sau închise va fi elaborat de către guvern în maximum două săptămâni.

Autorităţile din ţara noastră au decis ca, de la 1 ianuarie 2007, să fie închise toate minele, cu excepţia celor de cărbune, principala motivaţie a guvernului Călin Popescu Tăriceanu fiind lipsa rentabilităţii penru a le mai ţine deschise.

Numeroşi experţi în minerit au reclamat, însă, faptul că guvernul din acea perioadă nu a realizat un studiu al rentabilităţii înainte de luarea deciziei de închidere a minelor, mai ales cele necarbonifere, arătând că mai existau zăcăminte care ar fi putut fi valorificate în beneficiul statului.

Potrivit unui document al Ministerului Economiei, din anul 1998 şi până în prezent au fost închise sute de perimetre miniere, respectiv circa 556 de obiective miniere.

Totodată, din 2004 până în prezent, statul român a cheltuit pentru închiderea şi ecologizarea perimetrelor miniere din ţară nu mai puţin de 637.975.585 de lei, iar pentru conservarea acestora 143.089.668 de lei, se arată într-un document public.

Dan Mercea, Preşedinte al Centrului Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu declara luna trecută: "Asistăm la o situaţie fără precedent după "89. Parlamentul pregăteste o lege specială pentru aprobarea cu orice preţ a mineritului cu cianuri. Se ignoră dreptul la proprietate, premeditând aruncarea în stradă a cetăţenilor ce rămân fără case, fără afaceri, fără terenuri. Oamenii ar fi la mila companiilor ce poate le dau sau poate nu le dau un preţ corect pe proprietăţi. Dacă strategia de lansare economică a ţării noastre înseamnă proiecte precum cel de la Roşia Montană, constatat ilegal de instanţele de judecată şi care nu poate începe deoarece oamenii de acolo nu vor să plece, atunci economia României trebuie gestionată de politicieni mai competenţi".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb