LEONARD MUNTEANU, BLITZ IMOBILIARE: "Transilvania, neatractivă pentru investiţii în terenuri agricole"

ALEXANDRA OANCĂ
Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 29 mai 2014

"Transilvania, neatractivă pentru investiţii în terenuri agricole"

Terenurile arabile comasate şi înregistrate în cartea funciară pot ajunge şi la 5000 de euro/hectar în această zonă

Aventura birocratică a achiziţiilor de teren arabil, fărâmiţarea, calitatea solului şi lipsa actelor juridice necesare scad atractivitatea investiţiilor în agricultură în zona Transilvaniei, ne-a declarat Leonard Munteanu, specialist marketing în cadrul companiei Blitz Imobiliare. Potrivit domniei sale, preţul unui teren arabil "ideal" în Transilvania variază între 3.000-5.000 euro/ hectar (ha), însă astfel de situaţii sunt rare. Conform sursei citate, un teren arabil ideal este unul comasat, de câteva zeci sau chiar sute de hectare şi este într-o stare perfectă din punct de vedere juridic (nr. - înregistrat în cartea funciară şi cu cadastru). "Astfel de situaţii nu sunt foarte întâlnite în zona Transilvaniei. În realitate majoritatea proprietarilor au doar doar titluri de proprietate sau terenuri care fac parte din diverse asociaţii", ne-a explicat Leonard Munteanu. Chiar dacă terenurile îndeplinesc aceste condiţii ideale, dificultăţile birocratice ale achiziţiilor menţin tranzacţiile imobiliare pe acest segment izolate, susţine specialistul. Domnia sa a mai precizat: "Dacă adăugăm şi calitatea solurilor, bune pentru cultivarea cerealelor doar în Câmpia Transilvaniei şi pe văile râurilor, în rest solurile fiind pretabile pentru culturi pomicole şi viţă-de-vie, avem imaginea completă pentru care această zonă a ţării nu este atractivă pentru investiţii în agricultură".

De asemenea, alte voci din sectorul agricol susţin că, în ciuda liberalizării funciare de la începutul anului 2014, în prezent tranzacţiile cu terenuri arabile stagnează, motiv pentru care nici preţul acestora nu a suferit variaţii semnificative. "Normele metodologice ale legii privind vânzarea terenurilor agricole îngreunează achiziţiile atât pentru români cât şi pentru străini", ne-a spus Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor de Producători Agricoli (LAPAR).

Omul de afaceri Culiţă Tărâţă consideră că lipsa de variaţii semnificative în ceea ce priveşte preţul terenurilor arabile, după 1 ianuarie 2014, poate fi şi un semnal că agricultorii autohtoni au înţeles importanţa păstrării acestora şi nu doresc să le vândă investitorilor străini.

Alin Buzescu, preşedintele Confederaţiei Asociaţiilor Ţărăneşti din România (CATAR), a apreciat că, deşi interesul străinilor în achiziţia de terenuri agricole rămâne constant, deocamdată preţurile rămân cam la acelaşi nivel ca în această iarnă. "Din datele pieţei estimez că în vestul ţării preţul mediu al unui hectar de teren arabil este de circa 2000-3000 de euro, iar în Sud aproximativ 2500 de euro. Pădurile rămân în continuare mai scumpe, hectarul tranzacţionându-se cu peste 3.500 de euro", ne-a spus domnia sa.

În prezent, circa un milion de hectare de teren agricol autohton este deţinut de companii româneşti cu acţionariat străin, iar alte două milioane de hectare sunt exploatate de astfel de societăţi. Mai exact, investitorii străini controlează circa o treime din suprafaţa arabilă a ţării, de 9,4 milioane de hectare.

Potrivit ultimelor date ale companiei de evaluare Darian, disponibile într-un raport pe semestrul al doilea din 2013, preţurile pentru pământurile agricole variau de la 1.500 euro pe hectar, la 4.500 euro pe hectar, în funcţie de factori precum situaţia juridică a terenului, dimensiunea amplasamentelor, cheltuieli ulterioare achiziţiei, gradul de comasare al parcelelor sau topografia. Aceeaşi sursă notează că piaţa terenurilor agricole este structurată în general în două segmente mari: piaţa primară, compusă din parcele mici de teren de 1-10 hectare, în general doar cu titlu de proprietate şi piaţa secundară, compusă din parcele de teren comasate de 50-1500 ha, în general înregistrate în cartea funciară.

Atât pe piaţa primară, cât şi pe cea secundară, cele mai scumpe terenuri agricole se regăseau în Câmpia de Vest, iar cele mai ieftine în Oltenia şi Podişul Moldovei, Podişul Getic şi Depresiunea Transilvaniei.

În Câmpia de Vest, preţul unui hectar pe piaţa primară varia între între 2.000 şi 2.500 euro, iar pe cea secundară între 3.500 - 4.500 euro.

În Oltenia, pe piaţa primară preţurile erau, potrivit raportului Darian, între 1.500 - 2.000 euro/ ha, iar pe cea secundară între 2.500 şi 3.000 euro /ha.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb