Libertate cu moderaţie

De ceva vreme, la fiecare început de an rezerv unul din articolele publicate în Bursa Indexului Libertăţii Economice realizat de Fundaţia Heritage şi Wall Street Journal, un clasament al ţărilor lumii în funcţie de gradul de libertate economică pe care îl oferă. Nici în acest an nu o să ratez ocazia de a analiza din această perspectivă comparativistă evoluţiile tandemului economie-politică.

În ultimii patru ani, România continuă să avanseze în termenii libertăţii economice, dar tendinţa s-a încetinit. În 2008 ţara noastră atinge coeficientul de 61,5, faţă de 61,2 în 2007, deci un progres modest. În comparaţie, primul clasat încă din 1995, de la debutul Indexului, Hong Kong-ul, atinge un coeficient de 90,25, deşi anul trecut atingea chiar 90,6. Şi, păstrând proporţiile, Statele Unite, clasate anul acesta pe locul al cincilea, avansând cu un loc în raport cu 2007, au trecut de la 80,9 la 80,6. Ori, şi România trece de pe poziţia 69 pe 68, ba chiar îşi şi îmbunătăţeşte coeficientul. În continuare, alte ţări din UE, unele membri mai vechi, precum Grecia (locul 80), sau mai noi, precum Slovenia (locul 75) sau Polonia (locul 83), sunt în urma României. Iar în privinţa categoriei, Polonia este deja într-o altă clasă, fiind catalogată ca o economie aproape neliberă. Dar, în cazul Poloniei, progresul a fost substanţial, nu doar pentru că a trecut de pe locul 90 pe 83, ci şi pentru că a obţinut un coeficient de 59,5 faţă de doar 57,4 în 2007. Oricum, pentru România evoluţia spre libertate economică continuă şi o dovadă în plus e faptul că la nivel regional ne situăm pe locul 30 din 41, progresând, ca şi în clasamentul general, tot cu un loc faţă de anul trecut când ocupam poziţia 31.

Experţii Fundaţiei Heritage, unul din cele mai importante centre de gândire neo-conservatoare de la Washington, identifică cinci clase ale libertăţii economice, de la economiile libere, care cuprind anul acesta primele şapte clasate, continuă cu cele aproape libere, care anul acesta acoperă ţările clasate între poziţiile 8 şi 30, urmate de economiile moderat de libere, de la poziţiile 31 la 81, apoi economiile aproape nelibere, de la poziţiile 82 până la 133, iar ultimele sunt economiile represive, aflate între poziţiile 134 şi 157. Iar Rusia este prima dintre ţările cu o economie represivă. Chiar acest ultim fapt ne atrage atenţia asupra unei perspective ideologice pe care Fundaţia Heritage a asumat-o: libertatea economică este fundamentul unei construcţii economice şi politice fireşti. De aceea, creşterea economică din Rusia nu are importanţă. După teoria economică neo-conservatoare, în absenţa unui grad satisfăcător de libertate economică, piaţa nu se poate dezvolta, iar fără o piaţă cât de cât liberă, nici economia, nici democraţia, nu pot prospera.

Că libertatea economică nu are o legătură cu creşterea economică o dovedeşte chiar situaţia României. Din 1995, când era pentru prima dată măsurată, încă de la începutul Indexului Heritage, România progresa modest în termenii libertăţii economice în timpul guvernelor "conservatoare", ca între 1997 şi 2000, cunoştea apoi o scădere semnificativă în anii guvernărilor postcomuniste, între 2001 şi 2004, şi se relansa în 2005, odată cu cota unică. În funcţie cu acest Index apare evident că libertatea economică este mai mare în anii guvernărilor declarat conservatoare. Ori, între 1997 şi 1999 economia se afla în depresie, în 2000, la sfârşitul guvernării "conservatoare" începea revirimentul economiei, iar între 2001 şi 2004 creşterea economică a fost susţinută. Din acest punct de vedere se poate observa că relaţia între creşterea economică şi libertatea economică a fost invers proporţională. Să tragem de aici concluzia că o creştere economică obţinută prin diminuarea sau reprimarea libertăţii economice nu poate asigura nici bunăstarea câtor mai mulţi, nici accesul tuturor la viaţa economică? Dar, dacă libertatea în general, şi cea economică în special, nu sunt priorităţi în ordinea valorică a unei societăţi? Politicile publice, răspunsul pe care guvernanţii sunt datori să îl dea problemelor societăţii, nu pot fi extrase doar dintr-o teorie sau dintr-un index, oricât de interesante ar fi acestea, ci ar trebui să se constituie pe un tip de consens, în absenţa căruia orice politică guvernamentală nu poate rezista conflictului cu "realitatea".