Consiliul Judeţean Cluj a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) anunţul de participare în vederea desfăşurării procedurii de achiziţie publică pentru "Servicii de proiectare pentru modernizarea a 6 obiective sociale cu finanţare din fonduri europene", potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Acest contract vizează modernizarea şi dotarea unui număr de 6 obiective sociale de pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca care au fost considerate eligibile în cadrul POR 2007-2013.
"Implicarea Consiliului Judeţean în derularea politicilor de asistenţă şi protecţie socială la nivelul judeţului Cluj este una extrem de consistentă, constituind una dintre priorităţile mandatului actualei conduceri. O dovadă în acest sens o reprezintă inclusiv faptul că, anual, aproximativ 50% din bugetul judeţului este destinat susţinerii activităţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj. Am considerat modernizarea şi dotarea acestor obiective sociale ca fiind absolut necesară în vederea asigurării condiţiilor decente de viaţă si îngrijire pentru copiii aflaţi în dificultate de pe teritoriul judeţului nostru", a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.