Liderii zonei euro au decis consolidarea mecanismului de salvare

Ziarul BURSA #Internaţional / 14 martie 2011

Şefii de state şi guverne din zona euro au decis să consolideze mecanismul de sprijinire a ţărilor aflate în dificultate şi să relaxeze condiţiile programului de salvare a Greciei, în speranţa că vor putea întări astfel încrederea în uniunea monetară, transmite AFP, potrivit Mediafax.

Liderii din zona euro, reuniţi la Bruxelles, au refuzat în schimb să relaxeze condiţiile programului de sprijin destinat Irlandei, stat care se opune creşterii fiscalităţii pentru companii.

Membrii uniunii monetare au stabilit la 440 de miliarde de euro resursele efective ale Fondului de Stabilitate Financiară, a anunţat preşedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy.

Acest instrument, lansat în primăvara anului trecut, dispunea deja de garanţii de stat de 440 de miliarde de euro. Facilitatea putea asigura, însă, împrumuturi de numai 250 de miliarde de euro.

Liderii zonei euro au decis, de asemenea, dotarea mecanismului care va succeda, în 2013, Fondului de Stabilitate cu 500 de miliarde de euro. În plus, ei au hotărât lărgirea gamei de instrumente de care dispun cele două facilităţi, astfel încât acestea să poată achiziţiona direct datorii emise de statele ununii monetare.

Toate aceste măsuri au ca scop consolidarea încrederii investitorilor de pe pieţele financiare, care pun sub semnul îndoielii capacitatea Greciei de a putea rambursa în totalitate datoria.

La Bruxelles, responsabilii europeni au redus de la 5,2% la 4,2% rata medie a dobânzii pentru împrumuturile acordate ca ajutor Atenei şi au prelungit termenele de rambursare a datoriei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb