Lion's Head, fond de investiţii imobiliare care deţine în prezent active în Bulgaria şi România, anunţă închirierea în ultimele 12 luni a peste 43.700 mp prin semnarea de noi contracte de închiriere, precum şi acorduri de prelungire în proiectul său emblematic de birouri din Bucureşti - Oregon Park. Cu o suprafaţă închiriabilă totală de birouri de aproximativ 70.000 mp în incinta parcului, 62,5% din suprafaţa întregului proiect au stat la baza contractelor recent semnate, conform unui comunicat de presă al companiei.
Astfel, Oregon Park reuşeşte să menţină un grad de ocupare de 100% prin semnarea acordurilor de prelungire cu chiriaşii existenţi, precum si prin ocuparea spaţiilor libere de noi companii. Cu aproximativ 39.000 mp din suprafaţa totală recent închiriată alocată reînnoirii contractelor existente, Oregon Park se dovedeşte a fi o destinaţie de business stabilă pentru chiriaşii săi, ceilalţi 4.600 mp fiind formaţi din contracte nou semnate.
Două dintre cele mai mari prelungiri din 2023 de pe piaţa de office locală, semnate în Oregon Park
2023 reprezintă o etapă semnificativă pentru Lion's Head şi Oregon Park, doi dintre chiriaşii principali aflându-se în faza terminală a contractelor de închiriere existente, însumând o suprafaţă totală de aproximativ 32.000 mp. Ambele companii au semnat acorduri de prelungire, înregistrând două dintre cele mai mari tranzacţii de închiriere din acest an, în ciuda impactului economic al pandemiei şi a tendinţei generale a pieţei de reducere a suprafeţelor închiriate.
Una dintre cele mai mari companii de software din lume, chiriaş emblematic al Oregon Park, şi-a reînnoit suprafaţa de birouri cu aproximativ 20.280 mp, având peste 3.000 de angajaţi ce îşi desfăşoară activitatea aici, în timp ce Deloitte, una dintre cele mai importante organizaţii de servicii profesionale din ţară care oferă servicii de audit, consultanţă, consiliere fiscală şi servicii conexe prelungeşte închirierea spaţiului de birouri pentru cei peste 1.600 de profesionişti care activează în această locaţie.
"Ne onorează şi ne mândrim cu faptul că, în ultimele 12 luni, echipa locală Lion's Head a înregistrat o activitate de leasing de succes, putând nu doar să aducă noi chiriaşi în incintă, dar şi să nu-i piardă pe niciunii dintre cei existenţi. < < Office as a service > > - aceasta este promisiunea noastră pe termen lung pentru chiriaşii noştri. Oferim mult mai mult decât simple spaţii de birouri - oferim experienţă, distracţie, un spaţiu verde. Oregon Park se mândreşte cu o comunitate efervescentă, zone extinse de relaxare în aer liber şi facilităţi multiple, ceea ce demonstrează că suntem o soluţie de încredere şi conectată la timpul prezent pentru companii internaţionale de top," declară Alina Necula, Country Manager România Lion's Head.