Listarea "Nuclearelectrica" în acest trimestru, o iluzie

Diana Enache
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 ianuarie 2013

În 2012, "Nuclearelectrica" a avut un program investiţional în valoare totală de aproximativ 70 milioane euro, finanţat din surse proprii.

În 2012, "Nuclearelectrica" a avut un program investiţional în valoare totală de aproximativ 70 milioane euro, finanţat din surse proprii.

Brokerii sunt de părere că finalul acestui trimestru reprezintă un termen prea ambiţios pentru listarea "Nuclearelectrica"

Compania "Nuclearelectrica" urmează să fie listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), la finele acestui trimestru, potrivit angajamentelor asumate de ţara noastră prin Scrisoarea de Intenţie către Fondul Monetar Internaţional din data de 12 septembrie anul trecut. Guvernul doreşte să vândă pe Bursă 10% din acţiuni.

Ciprian Bîrsan, "Transilvania Capital": "Şansele de listare a < Nuclearelectrica > în acest trimestru sunt mici"

Şansele ca listarea "Nuclearelectrica" să aibă loc în trimestrul I al acestui an sunt des-tul de mici, din cauza volumului mare de muncă pe care îl implică un IPO şi din cauza necesităţii de a efectua un roadshow, pentru a asigura succesul ofertei, ne-a declarat Ciprian Bîrsan, Senior Trader al "Transilvania Capital".

Domnia sa a atras atenţia asupra faptului că, deşi consorţiul pentru intermediarea ofertei a fost selectat, nu s-a înregistrat niciun progres în ceea ce priveşte oferta, probabil şi din cauza multor amânări ale deciziei de listare.

Pe lângă eşecul listării "Nuclearelectrica", evenimentele politice şi schimbarea Guvernului au împiedicat desfăşurarea celor şase IPO-uri planificate pentru 2012, ne-a mai spus Ciprian Bîrsan.

"Din această cauză, sunt deocamdată sceptic în ceea ce priveşte termenul propus de Guvern pentru listare", a adăugat domnia sa. Ciprian Bîrsan a conchis: "Contextul actual reflectă un trend pozitiv şi inves-titorii sunt optimişti, astfel încât un IPO pentru < Nuclearelectrica > ar fi oportun".

Nicu Grigoraş, "Intercapital Invest": "Singurul pas concret făcut în procesul de listare, alegerea consorţiului de intermediere"

Singurul pas concret făcut în procesul de listare a "Nuclearelectrica" a fost alegerea consorţiului de intermediere, ne-a declarat Nicu Grigoraş, Senior Broker la "Intercapital Invest". Domnia sa estimează că, în mod normal, un proces de listare are o durată cuprinsă între şase şi douăsprezece luni.

O ofertă de vânzare secundară sau primară este influenţată, în primul rând, de condiţiile de pe piaţa internă cât şi de pe piaţa externă, de compania ale cărei acţiuni sunt vândute, sau modul în care este organizată oferta, a indicat bokerul.

"Având în vedere stadiul procesului de listare a companiei şi timpul rămas până la data propusă, cred că realizarea acestuia până la finalul trimestrului nu este doar imposibilă, ci utopică", ne-a mai spus Nicu Grigoraş.

Acest termen a fost impus acum mult timp, în prima jumătate a anului trecut. În opinia domniei sale, nerealizarea unor etape importante în procesul de listare va prelungi termenul cu cel puţin şase - două-sprezece luni.

Simion Tihon, "Prime Transaction": "Finalul primului trimestru, un termen mult prea ambiţios pentru listare"

Finalul primului trimestru din acest an este un termen prea ambiţios pentru listarea "Nuclearelectrica", ţinând cont de numeroasele amânări din ultima perioadă, ne-a declarat Simion Tihon, broker la "Prime Transaction". La momentul în care listarea va deveni un fapt cert, unul dintre factorii deosebit de importanţi pentru rezultatele acesteia va fi contextul de piaţă din acea perioadă, a indicat bokerul "Prime Transaction".

"Am asistat la influenţele acestui context în încercarea statului de a vinde aproape 10% din < OMV Petrom > şi apoi am asistat la reuşita ofertei < Transelectrica >", a menţionat Simion Tihon. Domnia sa apreciază că, în prezent, pieţele financiare beneficiază de un moment favorabil, astfel încât listarea "Nuclearelectrica" ar putea avea loc într-un cadru intern îmbunătăţit faţă de cel de anul trecut.

Andrei Rădulescu, "SSIF Broker": "Listarea Nuclearelectrica până la final de martie, un scop greu de atins"

Listarea "Nuclearelectrica" reprezintă un scop greu de atins până la finele lunii martie, în condiţiile în care ofertele secundare la "OMV Petrom" şi "Transgaz" nu s-au realizat încă, apreciază analistul financiar al "SSIF Broker". Domnia sa spune că sentimentul din pieţele externe se menţine fragil, în contextul persistenţei mai multor factori de risc (probleme de natură fiscal-bugetară din Statele Unite) şi al climatului macro-financiar dificil din Zona Euro. De asemenea, o serie de riscuri de natură economico-financiară se menţine şi pe plan intern, a adăugat Andrei Rădulescu.

Domnia sa este de părere că evaluarea Fondului Monetar Internaţional trebuie aşteptată, iar apoi se vor putea identifica priorităţile pe termen scurt pentru politica economică pe plan intern.

"Nu cred că este oportun să se aştepte ca indicele BET să ajungă din nou la 10.000 de puncte, pentru ca statul să listeze pachete din companiile pe care le controlează", a atenţionat Andrei Rădulescu. Domnia sa este de părere că şansele de listare sunt reduse pentru trimestrul I, însă, în cazul în care sentimentul din pieţele externe va fi predominant favorabil, o listare a unui pachet din "Nuclearelectrica" în acest trimes-tru ar fi un semn bun pentru economia şi piaţa de capital din ţara noastră.

Andi Lostun, "Vienna Investment Trust": "Listarea Nuclearelectrica în acest trimestru, un subiect forţat"

Listarea "Nuclearelectrica" în acest trimestru este un subiect puţin cam forţat dacă se iau în considerare evenimentele din trecut, ne-a declarat Andi Lostun, trader la casa de brokeraj "Vienna Investment Trust". "Singurul atu în acest moment ar fi îmbunătăţirea situaţiei politice, unde sperăm că, odată cu această schimbare, să putem intra din nou în atenţia investitorilor străini", a adăugat domnia sa.

Dacă noul Guvern va oferi stabilitate, este foarte probabil ca listările pachetelor strategice să fie făcute cu succes în acest an, a completat traderul. Andi Lostun ne-a mai spus că termenul de listare avut în vedere de "Vienna Investment Trust" este toamna acestui an, însă nu este exclus ca lis-tarea să fie făcută mai devreme.

Factorii care ar putea influenţa rezultatele ofertei sunt politicul, situaţia datoriilor la nivel european şi problema deficitului din SUA, a arătat Andi Lostun.

Domnia sa a precizat că, potrivit unor estimări, Europa va avea anul acesta o stagnare a PIB-ului, ceea ce înseamnă că este puţin probabil ca bursele să performeze fără creştere economică, rezultând că investitorii vor fi reticenţi în achiziţionarea de acţiuni.

"În acelaşi timp bursele din zona Centrală şi de Est au potenţial ridicat de creştere, multe din companii fiind subevaluate faţă de activele contabile", a spus Andi Lostun.

Perioada aceasta este oportună pentru realizarea listării, deoarece investitorii vânează acţiuni cu randamente ridicate la dividende, stabile din punct de vedere financiar, cât şi domenii care au excelat în această criză, care să surclaseze dobânzile bancare, apreciază domnia sa.

La începutul anului 2012, Guvernul a aprobat listarea producătorului de energie electrică, procedura pentru selecţia intermediarului ofertei publice primare a "Nuclearelectrica" fiind declanşată pe data de 12 aprilie anul trecut.

Compania a aşteptat până pe 21 mai oferte de la brokerii interesaţi să asiste lis-tarea la BVB. Ulterior, în luna mai, "Nuclearelectrica" a întrerupt procesul de selecţie a intermediarului pentru listarea companiei, pentru că brokerii nu s-au arătat interesaţi de operaţiune.

Ministerul Economiei a reuşit să selecteze ca intermediar pentru listarea companiei consorţiul format din "SSIF Swiss Capital" şi "BT Securities", abia la sfârşitul anului trecut.

În 2012, veniturile din vânzarea de energie electrică au depăşit cu aproximativ 0,8% valoarea stabilită la întocmirea bugetului pentru 2012, iar cantitatea de energie produsă şi livrată a fost cu circa 1,5% mai mare la finele anului, decât valoarea stabilită la începutul lui 2012.

În 2012, "Nuclearelectrica" a avut un program investiţional în valoare totală de aproximativ 70 milioane euro, finanţat din surse proprii.

Producătorul de energie electrică are un capital social de 2,536 miliarde lei, valoarea nominală a unei acţiuni fiind de 10 lei. Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 90,27% din acţiunile companiei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Fiti mai optimisti domnilor brokeri si analisti. Nu va speriati de munca ca aceasta este la consortiul selectat deja . Cineva e habarnist in articolul asta ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb