Liviu Dragnea rămâne în închisoare, după ce judecătorii i-au respins contestaţia

G.U.
Politică / 21 august 2020

Liviu Dragnea rămâne în închisoare, după ce judecătorii i-au respins contestaţia

Curtea de Apel Bucureşti a respins astăzi, ca neîntemeiată, contestaţia depusă de Liviu Dragnea la executarea pedepsei la care a fost condamnat în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, fostul lider al PSD solicitând să fie eliberat din închisoare pe motiv că este deţinut ilegal, transmite Agerpres.

Decizia este definitivă.

Aceasta a fost ultima cale extraordinară de atac la care a apelat Liviu Dragnea pentru a obţine anularea condamnării de 3 ani şi 6 luni de închisoare, primit în mai 2019, pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Anterior, Dragnea a făcut mai multe încercări de a ieşi din penitenciar, prin introducerea în instanţe a unor căi extraordinare de atac - contestaţie în anulare şi recurs în casaţie, însă cererile sale au fost respinse.

În timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti, Liviu Dragnea a declarat că este nevinovat, susţinând că, dacă va fi menţinut în închisoare "prin încălcare brutală a drepturilor omului", înseamnă că justiţia din România "nu rezistă la presiuni politice".

"Spun ce am mai spus. Am fost trimis la puşcărie total nevinovat. Pe fond, am fost trimis la închisoare de un complet nelegal. Avocatul a arătat că România e parte la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care e clară şi fără echivoc. Am fost trimis la închisoare prin nerespectarea legii şi, dacă voi fi menţinut în închisoare prin încălcare brutală a drepturilor omului, înseamnă că în România justiţia nu rezistă la presiuni politice. Spre că veţi adopta o decizie prin care să nu se menţină nerespectarea CEDO sau a legilor ţării", a spus fostul preşedinte al PSD în sala de judecată.

În cererea depusă în instanţă, Liviu Dragnea a invocat un recurs în drept intitulat "habeas corpus" - o lege cu caracter constituţional, promulgată în anul 1679 de către Parlamentul englez, prin care se garantează libertatea persoanei.

Avocaţii fostului lider PSD susţin că acesta este deţinut ilegal în penitenciar, deoarece completul de 3 judecători de la Înalta Curte care l-a condamnat nu era specializat să judece fapte de corupţie. Avocaţii invocă astfel o decizie a Curţii Constituţionale din octombrie 2019.

Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv pe 27 mai 2019, de Instanţa supremă, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. MITITELUL DE EL , E NEVINOVAT !!! VINOVAT E DUMNEZEU , CA L-A CREAT !!! PE MOMENT , NU SI-A DAT SEAMA , CA A CREAT UN MONSTRU !!! DAR ACUM , SE CHINUIE SA-SI REPARE CRUNTA GRESEALA !!! DAR , DACA STAM SA NE SCARPINAM IN CAP , SI SA DESPICAM FIRUL IN 6 , JIGODIA COMUNISTA NU E IN ROMANIA , DACAT 1-nul DIN SUTELE DE MII DE MONSTRII , CREATI DE TOVARASUL LENIN & COMPANIA , UN PARTID AL MORTII , CARE A UMPLUT PAMANTURILE TARILOR ESTICE , CU ZECI DE MILIOANE DE MORTI , DE CARE ACUM NU MAI STIE NIMENI !!! BLESTEMATI SA FIE , EI SI PARTIDUL LOR !!!

    1. Tibilica ,vezi , daca te-ai insurat prea mult cu tine insuti si nu ti-ai luat nici pastilele ,unde ai ajuns ? Se cheama delirium tremens !

    Acolo este locul lui la inchisoare sa speram sa nu mai auzim de el.

    Stai binisor acolo, ca acolo meriti si trebuie sa fii. Tu si partidul tau, cu Tanase si Vasileasca v-ati batut joc de pensionarii militari. Dumnezeu nu bate cu parul. Asteptam sa o vedem langa tine si pe Vulvuta. Ca a facut destule.

    Asa sa-i ajute Dumnezeu.  

    1. De Maria mica a primit vestea ca mai sta la mititica !!!

      La trecutu-ti mare, Dragnetto, la mai mare-n puscarie !!! 

      Sa fii tare ca de nevasta cea tinerica are grija al meu ginerica !!! 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb