Primarul Londrei, Sadiq Khan, cere grupului Volkswagen să plătească 2,5 milioane de lire sterline, taxe de congestionare a traficului neachitate, după scandalul emisiilor de noxe, transmite BBC News.
Sadiq Khan a precizat că 80.000 de motoare Volkswagen care au trişat la testele de emisii circulă la Londra.
Autorităţile londoneze au ajuns la suma de 2,5 milioane de lire sterline ţinând cont de numărul de maşini Volkswagen cu probleme şi de suma cerută ca discount pentru fiecare dintre ele, deoarece ar fi trebuit să polueze foarte puţin.
"Dacă nu ceri, nu primeşti. Sunt un militant pentru aerul curat, sunt un militant pentru Londra", a afirmat Khan, potrivit News.ro.
"Londonezii au cumpărat aceste maşini cu bună credinţă. Nu erau curate. Am pierdut venituri din taxele de congestie", a adăugat el.
Volkswagen a anunţat sâmbătă că nu se aşteaptă ca Guvernul german să formuleze cereri fiscale pentru a acoperi pierderile de venit înregistrate în scandalul emisiilor de noxe, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al companiei.
În Germania, taxele pentru maşini sunt corelate cu volumul de dioxid de carbon pe care îl emit motoarele lor, printre altele.
Volkswagen, cel mai mare producător de maşini din Europa, a recunoscut că a instalat programe pentru a trişa la testele de emisii. Scandalul a pătat imaginea companiei, care a plătit amenzi şi desăgubiri de miliarde de euro.
Anul trecut, Volkswagen a promis să acopere pierderile suferite de statul german pentru că proprietarii de maşini cu softoware de reducere temporară a emisiilor au plătit taxe mai mici.