Marea Britanie va propune G8, grupul ţărilor puternic industrializate, adoptarea unui moratoriu cu efect imediat asupra datoriilor ţărilor afectate de valurile seismice la 26 decembrie, a declarat ieri Gordon Brown, ministrul britanic de finanţe. "Propunem un moratoriu imediat asupra rambursării datoriilor pe care le au aceste ţări", a declarat Brown.
Marea Britanie, care a preluat preşedinţia G8 la 1 ianuarie, va face această propunere săptămîna următoare, cu ocazia reuniunii Clubului de la Paris. "Propunerea va conduce la o analizare a situaţiei, chiar cu posibilitatea anulării datoriei. În plus, ne vom asigura că fondurile vor ajunge în regiunile cele mai afectate din aceste tari", a precizat ministrul britanic.