Loteria bonurilor fiscale, privită cu reticenţă

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Companii / 26 martie 2015

Loteria bonurilor fiscale, privită cu reticenţă

Discutată mult timp de către reprezentanţii Guvernului, Loteria bonurilor fiscale pare să nu aibă ecoul dorit în rândul populaţiei. Destul de puţini cetăţeni au început să pună "la ciorap" toate bonurile fiscale pe care le primesc la cumpărături în speranţa unui câştig la loterie. Reacţiile celor chestionaţi pe această temă sunt dintre cele mai diverse, de la "eu oricum nu am noroc, aşa că nu are rost să mă complic" până la "staţi liniştiţi, statul ştie doar să ia, nu să dea, nu va câştiga nimeni niciun leu". În plus, problemele penale ale fostului ministru Darius Vâlcov, omul care a prezentat în repetate rânduri această iniţiativă, nu au avut darul să crească încrederea oamenilor în această posibilitate de câştig. Şi comercianţii recunosc că imediat după apariţia Ordonanţei de Urgenţă, oamenii erau foarte interesaţi de bonurile fiscale, după care încet-încet au început să le lase pe tejghele sau să nu le mai solicite atunci când vânzătorul "uita" să le ofere. Există şi oameni care au încercat să păstreze absolut toate bonurile, dar în final au renunţat pentru că se strângea prea multă "maculatură".

Cum până la prima extragere au rămas destul de puţine zile, va avea loc a doua zi de Paşte, pe 13 aprilie 2015, merită să reamintim cum se efectuează extragerea, cum se poate câştiga şi cine poate participa. Fondul de premiere este de 1 milion de lei. Valoarea premiilor individuale se stabileşte prin împărţirea fondului de premiere la numărul de bonuri fiscale revendicate în termen. La Loteria bonurilor fiscale nu există criterii legate de vârsta participanţilor. Vor fi efectuate extrageri a două valori, un număr reprezentând valoarea bonului fiscal din intervalul 1- 999 fără subdiviziunile leului, şi un altul care va indica data emiterii bonului. Extragerile lunare vor fi organizate în prima duminică după data de 15 a lunii, în timp ce extragerile ocazionale (Paşte, Crăciun ...) vor fi stabilite prin ordin al ministrului Finanţelor Publice şi publicate în Monitorul Oficial. La extragere participă bonurile fiscale achitate cu cardul, cu bonuri de masă, precum şi cele eliberate de casele de schimb valutar sau de firme neplătitoare de TVA. În cazul în care o persoană are două sau mai multe bonuri câştigătoare la o extragere, va primi banii pentru toate bonurile câştigătoare. Toţi posesorii de bonuri fiscale care îndeplinesc cumulativ cele două condiţii trebuie să se prezinte, în termen de 30 de zile, la orice unitate ANAF pentru a depune bonul fiscal în original. În decurs de 10 zile de la expirarea perioadei, unităţile teritoriale transmit către ANAF lista persoanelor care au revendicat premiile. Oronanţa mai are şi o altă prevedere, care i-a deranjat pe comercianţi, dar din fericire nu au existat incidente: "Ordonanţa prevede că, începând cu 1 martie, în cazul refuzului agentului economic de a emite şi înmâna bon fiscal, cumpărătorul să poată să nu achite bunul dobândit sau serviciul prestat, având în vedere că o tranzacţie nefiscalizată nu reprezintă altceva decât o încălcare a legii. Aşadar, cumpărătorul poate păstra bunul fără să îl mai plătească în cazul unui refuz al agentului economic de a emite bon fiscal".

Există şi sceptici care sunt convinşi că nu vor exista câştigători sau că nimeni nu va revendica premiul, şi că în scurt timp se va renunţa la această iniţiativă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce nu se prea spune in aceste articole din presa, este ca in urma validarii unui bon fiscal, agentul economic trece printr-un control de la Fisc. Ceea ce se va lasa cu ceva amenzi, abuzuri, poate fraude. Si pana la urma va pieri intersul general. De castigat, va castiga tot vreo casiera atenta care va strange un faras de bonuri si ii va face cadou patronului un control de la ANAF. Chiar sunt curios cum se va finaliza aceasta initiativa.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb