LPP Fashion va deschide trei noi magazine, investiţie de 1,5 milioane euro

N.I.
Companii / 20 octombrie 2009

LPP Fashion, divizia locală a companiei poloneze cu acelaşi nume, va deschide, odată cu inaugurarea din 29 octombrie a Cotroceni Park, trei noi magazine (Reserved, Cropp Town şi House), investiţie de 1,5 mil. euro, astfel încât numărul de magazine ale retailerului de îmbrăcăminte va ajunge la 11.

Directorul general al LPP Fashion Distributor, Alexander Zeciu, a declarat că amenajarea magazinului Reserved a costat 850.000 euro, pentru House s-a alocat suma de 225.000 euro, iar pentru Cropp Town 375.000 euro.

"Pentru moment, planurile nostre de expansiune sunt blocate. Dar asta nu înseamnă că în 2010 nu intenţionăm să ne mărim numărul de locaţii. Sperăm că piaţa să se stabilizeze într-o oarecare măsură. Vizăm să intrăm cu brandurile noastre în mall-uri din oraşe precum Constanţa, Cluj, Arad, Iaşi, Baia Mare, iar în Bucureşti, eventual Sun Plaza", a adăugat Zeciu.

Reprezentanţii LPP Fashion au declarat că intenţionează să mai aducă în România încă cel puţin un brand nou şi estimează că va atinge în 2011 o cotă de piaţă de 60%.

LPP Fashion estimează pentru 2009 o cifră de afaceri de 5,2 milioane de euro, cu 1,2 milioane de euro mai mult decât în 2008. "Daca la începutul anului, eram ceva mai optimist şi credeam că o reuşim fără probleme să atingem un barem de 7 milioane de euro, evoluţia pieţei din România pe timp de criză ne-a schimbat radical aşteptările şi ne-a modificat estimările", a spus Alexander Zeciu.

În prezent, LPP Fashion este prezentă prin intermediul a opt magazine, acestea fiind localizate în Bucureşti (Baneasa Shopping City, Liberty Center şi Vitantis Shopping Center), Băcău (Arena Mall) şi Brăila (Promenda Shopping Center).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb