Este necesară aducerea la aceeaşi masă a tuturor stakeholderilor pieţei de capital şi crearea unei strategii naţionale pentru dezvoltarea pieţei a declarat, ieri, Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), în cadrul conferinţei "Situaţii specifice din activitatea societăţilor listate - aspecte legale", organizată de Bursa de Valori Bucureşti (BVB), Organizaţia Profesioniştilor Pieţei de Capital şi Societatea Civilă de Avocatură Duţescu & Asociaţii.
Lucian Anghel a spus: "Am trecut printr-o serie de modificări majore de legislaţie pentru piaţa de capital, generată de proiectul pentru eliminarea celor opt bariere în calea dezvoltării pieţei. Legea pieţei de capital a fost schimbată major la acel moment, ca urmare a faptului că toţi stakeholderii au fost la aceeaşi masă. Cred că şi acum trebuie să aducem la aceeaşi masă toţi stakeholderii care sunt interesaţi de dezvoltarea pieţei de capital şi să creăm o nouă strategie naţională în acest sens".
Preşedintele BVB a adăugat: "Mai mulţi experţi arată către excesul de reglementare europeană pe care din păcate şi noi, fiind parte a Uniunii Europene, suntem obligaţi să îl implementăm (...). Spre deosebire de piaţa de capital americană, unde legislaţia este un pic mai laxă, la nivel european avem un exces de reglementare. Rămâne de văzut ce putem să facem în România, de multe ori trebuie să fim activi la Bruxelles pentru a face unele modificări ale reglementărilor, înainte de a fi aprobate. Şi trebuie să facem în aşa fel încât acest proiect ce se numeşte Uniunea Pieţelor de Capital să îşi atingă obiectivul ambiţios pe care care şi-l propune Europa, ca raport dintre capitalizarea companiilor şi PIB".
Lucian Anghel a mai sublinit că, excesul de reglementare, frânează dezvoltarea pieţei de capital.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.04.2019, 00:59)
daca politicienii nu se ating de bursa si economie (ex. ordonanta 114), bursa va prospera, altfel degeaba faceti strategii