LUCIAN ANGHEL, BVB: "Piaţa AeRO, destul de puţin cunoscută"

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 2 august 2018

"Piaţa AeRO, destul de puţin cunoscută"

Piaţa AeRO este destul de puţin cunoscută în ţara noastră, cu toate că listarea unei companii pe această piaţă are un cost de numai câteva mii de euro, incomparabil mai mic decât costul unei listări pe o piaţă similară din Italia, a precizat, ieri, Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), în cadrul unei conferinţe de presă.

Lucian Anghel a declarat: "În urmă cu mai mulţi ani, un antreprenor din Italia care a listat o companie pe piaţa AeRO îmi spunea - voi nu ştiţi ce aveţi aici în România. Ca să fac o tranzacţie similară în Italia, m-ar fi costat cel puţin jumătate de milion de euro, să-mi listez compania pe piaţa echivalentă celei AeRO. La noi, costurile listării sunt de câteva mii de euro, iar beneficiile cu mult mai mari. Nu discutăm doar de marketingul pe care îl obţineţi automat prin listare.

Aveţi la dispoziţie acest instrument. Sper să aflaţi cât mai multe despre el şi să-l folosiţi la momentul oportun cu scopul de a dezvolta business-ul".

De asemenea, citând rezultatele unui studiu efectuat pentru Erste Asset Management, Lucian Anghel a precizat că, dacă ar avea bani, românii îşi doresc să investească într-o afacere aproape la fel de mult pe cât îşi doresc achiziţia unei case sau a unui teren.

Preşedintele BVB a spus: "Conform unor studii din România, la întrebarea ce aţi face dacă aţi avea 100.000 de euro în plus, pentru mine a fost o surpriză plăcută să văd că, aproape la acelaşi nivel cu achiziţia unei case, a unui teren, de a renova sau îmbunătăţi spaţiul locativ, cam la acelaşi nivel sau undeva foarte puţin sub, se află intenţia de a investi într-o afacere. Deci mulţi români îşi doresc să investească într-o afacere, dacă ar avea bani".

Totodată, Lucian Anghel a precizat că, în cazul evaluării dorinţei de a deveni antreprenor, rezultatele studiului au arătat diferenţe foarte mici între regiuni.

Oficialul BVB a afirmat: "Pentru mine a fost o altă surpriză foarte plăcută şi interesantă faptul că, la nivelul întregii ţări, nu doar în cazul oraşului Bucureşti, care este puţin în faţa altor regiuni, există dorinţa de a fi antreprenor. Bucureşti are 46,3% (n.r. respondenţi care au răspuns afirmativ), Muntenia - Dobrogea - 45,6%, Transilvania - Maramureş - 44,7%, Moldova - Bucovina - 44,4%.

Diferenţele nu sunt mari, iar dorinţa de a fi antreprenor oarecum există la nivelul întregii ţări. Evident avem nevoie de know-how, de finanţare, încredere. Sunt foarte multe lucruri pe care antreprenorii ar trebui să le deţină".

În continuare, Lucian Anghel a precizat că una dintre barierele importante existente în România privind împlinirea dorinţei de a fi antreprenor ar fi lipsa exemplelor de succes, în contextul în care în media se vorbeşte mai mult de insolvenţe şi falimente.

Preşedintele BVB a precizat: "Tot acest studiu a mai arătat care sunt barierele şi există o serie de bariere func­ţionale, emoţionale (...) Aş menţiona doar lipsa exemplelor de succes. Exis­tă dorinţa de a deveni antreprenor, dar din păcate, în România, de prea multe ori vorbim de exemple de falimente şi insolvenţe. Nu spunem că nu există aceste lucruri. Dar, există şi această senzaţie: cam nimeni nu are succes. Exemplele de succes foarte rar se întâlnesc în media. Asta am încercat să aducem aici, exemple de antreprenori români de foarte mare succes. Sunt astfel de afaceri, realizate în România, cu inteligenţa românească, cu capital autohton. Se creează locuri de muncă, se creează valoare adăugată, ne creşte avuţia naţională".

Totodată, Lucian Anghel a subliniat că rolul instituţiei pe care o reprezintă este de a fi intermediar între cei care au nevoie de bani şi investitorii care doresc să finanţeze cel puţin o parte din aceste business-uri.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Acest Anghel este un symbol al nestiintei si neputintei de a manageria si dezvolta piata de capital romaneasca. Numai servil, cunostiinte economice minimale si mult opportunism balcani nu dam inainte!!!!!!!!!

    Are dreptate Dr.Who, pe Anghel il poti asocial simbolului neputintei, a nestiintei si a slugarniciei. Ma intreb cum rezista de atitia ani, cind nu a facut nimic pentru BVB.

    1. Mă întreb cu de rezista BVB de atâția ani când nu se întâmplă nimic.

    Domn Anghel: câți investitori (conturi) activi sunt in Italia? In Romania vreo 15mii.

    Acum aplicand regula de 3 simpla + 10x Regula de Marketing, cred ca trebuie sa fii destul de zgarcit (nu vreau sa folosesc alt epitet mai dur) sa te listezi la BVB in defavoarea Bursei din Italia.  

    Adica, Q.E.D. 

    Si in acest fel, domnul Anghel cica isi merita jobul pentru ca a promovat Bursa in mod FALS (sau mintit prin omitere de informatii). Shame! Ding. Shame! Ding. 

    1. In Romania cat costa?

      Ce evaluari?

      Astea nu le pui in calculul matale? 

    ce se intapla cu actiunile PRSN prea putine informati despre acesta societate

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb