Etapa finală a lucrărilor de modernizare a instalaţiilor de control-acces în staţiile de metrou începe astăzi, cu staţiile Tineretului şi Apărătorii Patriei, a anunţat "Metrorex".
Compania a transmis, într-un comunicat de presă: "Metrorex va desfăşura în perioada 02.09 - 19.09.2017 etapă finală a lucrărilor de modernizare a instalaţiilor de control-acces, care va avea loc în şase staţii cu un singur acces. Lucrările se vor desfăşura succesiv, în perioade diferite de timp, după cum urmează:
- Tineretului: 2 septembrie - 5 septembrie;
- Apărătorii Patriei: 2 septembrie - 5 septembrie;
- Dimitrie Leonida: 9 septembrie - 12 septembrie;
- Costin Georgian: 9 septembrie - 12 septembrie;
- Pantelimon: 16 septembrie - 19 septembrie;
- Basarab 1: 16 septembrie - 19 septembrie".
Până la începerea acestei ultime etape, "Metrorex" a modernizat 66 de accesuri din 35 de staţii.
Compania precizează: "Perioada maximă estimată pentru închiderea staţiilor de metrou cu un singur acces va fi de 4 zile calendaristice consecutive, dintre care două lucrătoare. Pe parcursul lucrărilor, personalul Metrorex va asigura asistenţă necesară călătorilor".
"Metrorex" menţionează că a solicitat RATB sprijin pentru preluarea călătorilor cu ajutorul transportului in comun de suprafaţă, pentru perioadele în care se vor desfăşura lucrările.