Lucruri chinuite

Le-aţi văzut? Cred că da. Sunt peste tot, pe YouTube, pe site-uri diverse. Se numesc "torture tests" (teste de tortură). Iei ceva, de regulă un "gadget" electronic. De pildă un telefon mobil. Şi îl supui la încercări dintre cele mai distructive, pentru a afla "cât poate duce". Dai cu telefonul de pământ, îl răzui cu cheia, îl calci cu maşina, etc. Până ce îl defectezi.

La prima vedere, acestea sunt teste similare celor pe care firmele, instituţiile de stat şi asociaţiile de protecţie a consumatorilor le efectuează oricum. Cel mai cunoscut exemplu este acela al testelor de impact (crash tests) la care sunt supuse maşinile pentru a fi omologate. Am deschis YouTube şi tocmai am văzut o doamnă care testa un laptop. L-a pus în frigider, l-a prăjit cu lampa cu infraroşu, după care, în final, a turnat apă peste el.

Însă aceste "teste" sunt, adesea, doar un festival al distrugerii, fără un scop practic. Un domn s-a specializat în a tăia în bucăţi, cu fierăstrăul electric, tot felul de lucruri. A tăiat o motocicletă şi un jeep. Altul trage cu gloanţe de mare calibru în obiecte şi filmează totul cu încetinitorul.

Ceea ce ne aduce exact la chestiunea zilei. Raporturile pe care le avem cu lucrurile inanimate.

Ne gândim foarte rar la asta. Ne este mai la îndemână să reflectăm la relaţiile dintre oameni. Articolele despre politică, în fond, sunt despre cum Ionescu se raportează la Popescu. Avem o curiozitate naturală care ne atrage la acest subiect, rezultatul unei adaptări la viaţa de grup.

Însă Natura nu ne-a înzestrat, probabil, cu o busolă interioară care să ne furnizeze repere în relaţiile cu lucrurile. Şi totuşi, acestea sunt importante.

Printre altele, pentru că spectacolul unora dintre aceste interacţiuni ne dezvăluie o răutate total gratuită, combinată cu stupiditate şi cu dorinţa de a epata. Iată o selecţie oarecare de pe YouTube. Unul a umplut un revolver Glock cu... zaţ de cafea. După care a tras, să vadă ce se întâmplă. Altul bate cuie cu ciocanul în ecranul unui iPhone nou-nouţ. Doi indivizi au scufundat un iPad în... azot lichid. De ce anume, nu înţeleg. Să vadă dacă poate fi utilizat în imersiune pe oceanele de pe sateliţii lui Saturn...

Acest gen de filmuleţe este destul de popular, ceea ce mă face să cred că ele se aşează pe o mentalitate destul de comună. Care este aceasta?

Să începem cu diferenţele. Cândva, produsele avansate ale tehnicii şi ale ştiinţei aveau o aură. Erau admirate sau măcar respectate. Îmi amintesc expoziţiile din anii '70-'80, unde mă duceam să casc gura, alături de alte mii de oameni, în faţa ultimelor noutăţi.

Să desfaci din cutie un telefon scump sau un televizor plat de ultimă generaţie şi apoi să pui polizorul pe el, demonstrativ, dovedeşte un spirit complet opus. Nu doar o lipsă de respect şi de admiraţie, ci chiar o ostilitate faţă de tehnică şi ştiinţă. Aceasta este lumea primitivului. Doar el dă, furios, cu aparatul foto de pământ sau trage cu săgeţi după elicopter.

Al doilea motiv, înrudit, are de-a face cu o concepţie rituală despre avere. Antropologii au observat triburi care, în ceremonii elaborate, distrug lucruri. Dacă vrei să dovedeşti că eşti cineva, un Om Mare (Big Man), pui pe foc ceva şi chemi lumea să se holbeze. Această procedură este, la rândul său, opusul eticii acumulării, pe care s-a clădit capitalismul.

Altă deosebire importantă. Cândva, lucrurile erau tratate cu o anumită atenţie pur şi simplu pentru că erau rezultatul unui proces meticulos de creaţie. În centrul acestui proces era Artizanul. Acest status nu a dispărut nici în capitalismul contemporan. Însă în distrugerea radicală promovată pe YouTube observăm un spirit opus. Lucrurile sunt tratate cu o nepăsare completă, chiar cu sadism, şi pentru că ele nu depind în nici un fel de creativitatea celui care le sacrifică.

În "Anatomia distructivităţii umane" (1973), Erich Fromm observă dimensiunea socială a fenomenului. "Individul... se simte în largul său alături de cei care suferă aceeaşi deformaţie. În realitate, este persoana complet sănătoasă aceea care se simte izolată într-o societate nesănătoasă".

Pulverizarea fără sens a obiectelor transformată în spectacol: acesta este un simptom al unui derapaj general. Priviţi în jur. Mulţi semeni au o adevărată pasiune pentru vandalizarea obiectelor cotidiene. Izbesc în butoanele de la lift. Trag de mânere până le rup. Dau cu spray colorat peste marcajele de circulaţie (probabil în speranţa că cineva îşi va rupe gâtul într-un accident). Oraşele noastre arată ca după un atac cu bombe brizante. Lucruri rupte şi mutilate sunt risipite peste tot.

Ordinea socială nu cuprinde doar relaţiile dintre persoane. Trebuie să lucrăm cu un concept mai larg, care include şi interacţiunile cu obiectele artificiale.

Spunem că vrem "ordine" în ţara aceasta. Că este prea multă "dezordine" în societate. Problema este că lucrăm, adesea, cu concepţii destul de restrânse. Şi nu observăm semnele discrete ale Răului, care este mult mai profund decât bănuim.