LUDOVIC ORBAN: ''Piaţa Obor se va închide şi cel mai posibil vor rămâne deschise pieţele în aer liber''

G.U.
Miscellanea / 6 noiembrie 2020

''Piaţa Obor se va închide şi cel mai posibil vor rămâne deschise pieţele în aer liber''

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi seară, că Piaţa Obor se va închide, ca urmare a aplicării măsurii de închidere a pieţelor în vederea limitării răspândirii noului coronavirus şi că, cel mai posibil, vor rămâne deschise doar pieţele în aer liber, transmite Agerpres.

"Măsura se aplică în special pieţelor agroalimentare închise. Piaţa Obor se va închide. La Bucur Obor au fost în controale de n ori, de fiecare dată, nu cred că 20% dintre cei de acolo respectau regulile, portul măştii, distanţa la statul la coadă. Pur şi simplu nu se respectă, acolo parcă e o zonă zoster. Chiar este evidenţiată în analizele epidemiologilor o rată destul de mare de răspândire în pieţe, pentru că acolo e şi contactul cu banul, dai banul, îţi dă restul. Nu poţi să cumperi cu card, trebuie să dai banul cash. Cel mai posibil vor rămâne deschise pieţele în aer liber, dar şi acolo cu măsuri foarte stricte, pentru că, în momentul în care îţi rămân mai puţine pieţe, poţi să le controlezi mai uşor", a declarat Orban la Digi24.

Premierul a precizat că recomandarea epidemiologilor este ca acest set de măsuri să fie aplicate o perioadă de cel puţin două cicluri de 14 zile, adică 28-30 de zile.

"Măsurile vor fi aplicate 30 de zile. Urmărim eficacitatea lor, în măsura în care reuşesc să oprească numărul de infectări şi sper să nu mai fie necesare alte măsuri. Asta va depinde în mare măsură de modul în care oamenii înţeleg şi se conformează. Acum vă pot spune şi lucruri bune, se vede pe stradă cu ochiul liber, în tramvaie, la metrou, în spaţii deschise, oamenii respectă măsurile, cam 97%, deci există un respect faţă de măsuri şi cred că asta este până la urmă soluţia, oamenii să se protejeze", a completat Orban.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Oare nu se urmareste falimentarea pietelor pentru interesele lor,ce ne spunea ambasadorul SUA

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb