LUDOVIC ORBAN: ''PNL a pierdut masiv din încredere''

G.U.
Politică / 18 septembrie 2021

''PNL a pierdut masiv din încredere''

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat astăzi că partidul "a pierdut masiv din încredere" şi după 30 mai, în interiorul formaţiunii, s-a declanşat o luptă "foarte dură", cu instrumente care "nu sunt specifice democraţiei", potrivit Agerpres.

"Până în data de 30 mai, lucrurile au funcţionat. PNL a fost stabil, pe un scor de 26-27%. Percepţia asupra PNL a fost o percepţie bună şi PNL avea un potenţial semnificativ de creştere. Orice om care are o minimă obiectivitate ştie acest lucru. Din păcate, după data de 30 mai, a fost declanşată o competiţie în PNL care s-a transformat, din păcate, într-o luptă foarte dură, o luptă în care cele două părţi care au fost implicate în competiţie nu s-au sfiit să folosească instrumente care nu sunt specifice democraţiei şi PNL", a spus Orban, în cadrul Consiliului Naţional al PNL.

Acesta a arătat că a scăzut nu doar încrederea în PNL, ci şi în premier şi în Guvern, dar că nu doreşte să facă publice date în acest sens.

"Realitatea este că astăzi PNL a pierdut masiv din încredere, că doar 15% dintre români mai consideră că România se îndreaptă într-o direcţie bună. Încrederea în Guvern şi în premier prefer să nu v-o spun public, dar toţi puteţi simţi lucrul acesta, în viaţa de zi cu zi, vorbind cu oamenii, comunicând cu oamenii, fie direct, fie pe reţelele de socializare, fie evaluând în mod obiectiv percepţia PNL de către români", a precizat liderul liberal.

Orban a subliniat că este important ca, în cadrul Congresului PNL, fiecare delegat "să judece cu propriul aparat de analiză" şi să ia decizia liber, ţinând cont doar de binele partidului, notează sursa citată.

"Prin decizii care nu au fost luate cu acordul meu am ajuns într-o criză politică care pune sub semnul întrebării guvernarea de către PNL", a spus el.

Potrivit lui Ludovic Orban, cel care va fi ales preşedinte al PNL trebuie să refacă unitatea partidului, încrederea cetăţenilor în PNL şi să aibă capacitatea de a reface majoritatea parlamentară care să susţină Guvernul şi reformele promise.

"Asta trebuie să facem. Fără mofturi, fără crize provocate artificial, fără niciun fel de toleranţă faţă de inamicul nostru, PSD. Astăzi am votat în Biroul Politic Naţional o rezoluţie care respinge categoric orice formă de înţelegere, de compromis cu PSD", a adăugat liderul liberal.

Orban şi-a exprimat convingerea că PNL nu a câştigat alegerile parlamentare pentru că partidul şi-au asumat răspunderea guvernării în "cea mai grea perioadă pe care a trăit-o România şi lumea civilizată după Al Doilea Război Mondial". Ţinând cont de acest context, Ludovic Orban consideră că scorul obţinut de liberali "a fost mai degrabă un succes decât un insucces".

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. LUDOVIC ORBAN:

    ''PNL a pierdut masiv din încredere si in scurt timp o sa ajunga la lada de gunoi a istoriei'' 

    si datorita tie , dar daca te incalzeste cu ceva si psd , si usr toti sint pe tobogan . sondajele cu psd la 35 la % sint la misto , pentru ca se pregateste aducerea lor la putere . se va vedea ca si la alegerile trecute la prezenta la vot , lumea este dezgustata de actuala clasa politica , anesteziata si hipnotizata de mai marii care conduc lumea si care ii imping pe toti in prapastie . sint toti fara reactie si aplica toate aberatiile care li se spun sub pretextul mascaradei covid , si vor suferi si ei la fel in ciuda unor recompense pe termen scurt , care le vor iesi pe nas si pe ochi .

    PNL-epre = PNT-CD = la coshul istoriei, unde va este locul.

    Sper sa n-am dreptate dar se pare ca, dupa congres, PNL-ul se va rupe in doua. O parte vor fi "echipa castigatoare", care vor fi PDL in toate in afara de nume. A doua parte vor fi exclusii din PNL, pe baza de "cine nu-i cu noi...". Problema PDL-ului va fi ca vor pierde, pe langa parlamentarii exclusi, si guvernarea pentru ca nu vor putea convinge USR-ul sa revina la guvernare cu Citu premier.

    PNL este un ras de partid…Nimic pentru popor…

    Citu afirma ca PNL va face congres cu 5000 de participanti. Normal, pandemia joaca asa cum ii spune PNL.

     

    Sa citim din regulile pe care Arafat le-a impus Bucurestiului cu rata de infectare de 2 la mie. 

     

    --- "limitarea la 50% din capacitate a numărului spectatorilor la competiţiile sportive şi la 70% în săli de spectacole şi cinematografe"  

     

    Pai cand citesti limitele de mai sus te miri foarte tare. De ce ar fi limitate competitiile sportive la care spectatorii stau in aer liber la doar 50% din capacitate, dar spectacolele in sali (DECI LA INTERIOR cum ar spune escrocul analfabet Citu) la 70%.  

     

    Ei bine, raspunsul il da capacitatea Romexpo pentru Congresul PNL.  

    Capacitate: 5.000 – 10.000 persoane – in picioare  

    3.000 – 6.000 persoane – amenajare cu locuri  

     

    Facem si noi o aritmetica, 6000 * 70% = cca 5000 de persoane.  

    Iata deci cum regulile in pandemie sa fac astfel incat sa se poata tine Congresul PNL. Mai ticalosi imputiti.  

    1. 70% din 6000 inseamna 4200. Aia 800 care sunt cu orban nu au locuri deci vor sta afara si vor face flic-flac-uri.

      Foarte bun comentariu.

      apropos, "Concertul lui Armin van Buuren din 25 septembrie a fost anulat ".... Congresul se tine. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb