Lufthansa Group a semnat un contract cadru major cu Amadeus, ce vizează asigurarea unui control stabil şi sigur al procesului de încărcare, potrivit unui comunicat remis redacţiei de către companie.
Lufthansa şi Amadeus au ajuns la un acord în urma căruia toate companiile din cadrul grupului vor adopta Amadeus Altea Departure Control Flight Management, începând cu Lufthansa, Swiss International Air Lines, Brussels Airlines şi Lufthansa Cargo.
"Amadeus Altea Departure Control Flight Management automatizează procesele de control al încărcării aeronavelor şi optimizează fiecare zbor prin analiza încărcăturii de pasageri şi de marfă, calcularea cerinţelor de combustibil şi definirea distribuţiei optime a sarcinii aeronavei. Odată pus în aplicare la nivelul Lufthansa Group, sistemul va optimiza peste 3.000 de zboruri zilnice ale grupului", se arată în comunicat.
"Controlul încărcării pentru operaţiunile la nivel global este unul dintre obiectivele noastre principale. După evaluarea opţiunilor disponibile, am ales un nou sistem de management al zborurilor, de ultimă generaţie. Implementarea soluţiei Amadeus înseamnă automatizarea calculelor legate de consumul de combustibil şi îmbunătăţiri funcţionale ale proceselor specifice", a spus Claus Filkorn, Postholder Ground Operations, Lufthansa German Airlines.
"Lufthansa a dorit să înlocuiască sistemul său < < legacy > > cu o nouă soluţie ultramodernă de management al zborurilor şi suntem mulţumiţi că a fost aleasă soluţia Amadeus Altea Departure Control Flight Management. Lufthansa este una dintre primele grupuri care adoptă soluţia la nivelul tuturor transportatorilor săi din reţea. Acest lucru va permite grupului să centralizeze în continuare punctele sale de control al încărcării şi va conduce la îmbunătăţirea eficienţei operaţionale", a precizat Julia Sattel, Senior VicePresident, Airline IT, Amadeus.