LUIZA MORARU, CBRE ROMÂNIA: "Rata de ocupare a mall-urilor din Braşov a crescut uşor în 2015"

P.B.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 3 septembrie 2015

Nivelul chiriilor pentru spaţiile comerciale moderne din Braşov a rămas stabil faţă de 2014, în timp ce rata de ocupare a acestora a crescut uşor în acest an, după cum ne-a declarat Luiza Moraru, head of retail agency al companiei de consultanţă imobiliară CBRE România.

Potrivit domniei sale, noutatea din 2015 pentru piaţa braşoveană a fost reprezentată de deschiderea primei faze a Coresi Shopping Resort, mall situat pe o parte din terenul fostei fabrici Tractorul.

În plus, consultantul CBRE ne-a spus că noile centre comerciale din Braşov sunt la nivelul celor din Bucureşti, atât ca finisaje, cât şi ca mix de chiriaşi, iar mall-urile care vor fi inaugurate în viitorul apropiat vor prezenta aceleaşi caracteristici. Una dintre companiile care şi-a anunţat intenţia să dezvolte un mall în Braşov, în perioada următoare, este AFI Europe, care a preluat un teren de la Cora România în Centrul Civic al oraşului. Compania susţine că va construi un centru comercial cu o suprafaţă închiriabilă de 45.000 de metri pătraţi, având ca termen de finalizare luna octombrie 2017.

Doar două mall-uri au fost finalizate în prima parte a acestui an, având o suprafaţă totală închiriabilă de 117.000 mp, respectiv Coresi Shopping Resort din Braşov şi Mega Mall din Bucureşti. Astfel, stocul spaţiilor comerciale moderne din ţara noastră a depăşit trei milioane mp la sfârşitul primului semestru.

Un studiu al companiei DTZ Echinox arată că 60% din totalul stocului este reprezentat de aceste mall-uri, parcurile de retail - 25%, iar diferenţa de 15% este reprezentată de galerii comerciale. DTZ prognozează creşteri ale chiriilor pentru spaţiile comerciale moderne începând cu ultimul trimestru din acest an. La sfârşitul primului semestru, pentru proiectele de retail performante din Bucureşti, chiriile "prime" s-au situat între 60-70 euro/mp/lună, în timp ce în proiectele secundare chiria varia între 25-45 euro/mp/lună. În afara Capitalei, chiria în centrele dominante a fost între 20-25 euro/mp/lună. Reprezentanţii DTZ apreciază că, în trimestrele viitoare, spaţiile comerciale moderne programate pentru livrare totalizează peste 100.000 mp. Potrivit acestora, cel mai activ investitor de retail va rămâne NEPI, care are în curs de dezvoltare un centru comercial în Timişoara şi extinde anumite centre comerciale din portofoliul său. În plus, consultanţii imobiliari citaţi estimează că parcurile de retail de dimensiuni reduse ar putea deveni formatul preferat al dezvoltatorilor de mall-uri din ţara noastră, după modelul altor ţări din regiune, precum Polonia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb