Lumea după Yahoo

Să presupunem că cineva ar face un sondaj în rîndul liceenilor, precum şi al profesorilor care predau "cunoştinţe sociale", la oricare dintre clasele de liceu, cu următoarele întrebări (comune): 1. Care este înţelesul cuvîntului/noţiunii "Yahoo"? 2. Numiţi cel puţin patru dintre ţinuturile în care se des-făşoară călătoriile poves-tite de Lemuel Gulliver 3. Aveţi în biblioteca personală un exemplar cu textul integral al lui lucrării lui J. Swift ?

La prima întrebare, nu pot prefigura structura răspunsurilor, dar sunt înclinat să cred că vom avea majorităţi consistente de respondenţi care evocă uriaşul portal şi motor de căutare Yahoo, suportul de informare, de transmitere a poştei electronice şi de acces la diferite alte zone ale reţelei care poartă numele generic World Wide Web.

La a doua întrebare mă aventurez să susţin că nu vom avea mai mult de un respondent dintr-o sută care va furniza numele a patru ţinuturi, sau naţiuni, cum le numeşte titlul original al cărţii lui Swift. De Liliput îşi aduce toată lumea aminte, datorită unui minunat desen animat, marca Disney, pe care generaţia mea a apucat să-l vadă la televizor, iar generaţia copiilor mei doar pe video. După liliputani, unii îşi vor aduce aminte de faptul că Gulliver a fost, parcă, şi într-o ţară a uriaşilor. Nu cred că mai mult de 10% vor şti că se numea Brobdingnag şi sunt sigur că încă şi mai puţini vor şti să scrie, corect, ciudăţenia asta de nume inventat de vizionarul autor irlandez. Poate pentru că este mai uşor de pronunţat şi de reţinut, unii, nu mulţi, desigur, ar putea aminti de Laputa. În nici un caz de Balnibarbi, Luggnagg, Glubbdubdrib, ori de faptul că neobişnuitul călător a ajuns şi în Japonia, toate acestea fiind evocate în capitolul trei al cărţii care povesteşte aventurile sale. Iar, dacă dintr-o mie de respondenţi se va găsi unul care să evoce aventurile din Ţara Houyhnhnms-ilor, care ocupă ultimul şi cel mai frumos capitol al cărţii, atunci înseamnă, ori că vreun operator de interviu a completat singur chestionarele acasă, cu exemplarul romanului în faţă, ca să iasă "repartiţia normală" şi să nu observe nimeni că a chiulit de la "munca de teren", ori că suntem încă o naţiune norocoasă, din care n-a dispărut chiar ultima sămînţă capabilă să rodească, cîndva, normalitatea. La cea de a treia întrebare răspunsurile pozitive trebuie să fie, undeva, sub 1%. Cartea lui Swift nu a fost tipărită niciodată în versiunea integrală înainte de 1989. Ultima ipoteză pe care o fac este că între chestionarele elevilor şi cele ale profesorilor nu vor fi diferenţe semnificative, întrucît şi interesul unora şi al celorlalţi pentru textul cu pricina este pur accidental, marcat de preconcepţia, adînc înrădăcinată, că este vorba despre o carte de poveşti, cu care nu merită să-ţi pierzi timpul dacă ai trecut de o anume vîrstă, ori dacă nu eşti îndeaproape interesat de istoria literaturii satirice engleze.

De ce este atît de important ca tinerii să ştie cîte ceva despre obiceiurile şi lumea fiinţelor numite de Swift yahoo? Iată un exemplu: "Menţionînd accidental titlul de prim ministru sau ministru de stat, stăpînul meu mi-a cerut să-i precizez ce specie de yahoo desemnez prin acest apelativ. I-am spus că un prim-minis-tru sau un ministru de stat, adică persoana pe care aveam intenţia să o descriu, este o creatură lipsită de orice bucurie şi durere, de iubire sau ură; cel puţin ea nu face uz de niciun alt simţămînt, în afara unei violente dorinţe de avere, de putere şi de titluri; că ea îşi foloseşte cuvintele pentru orice, cu excepţia faptului de a dezvălui ceea ce gîndeşte; că ea nu spune niciodată adevărul, decît cu intenţia ca el să fie luat drept minciună şi nu spune niciodată o minciună, decît cu intenţia de a fi luată drept adevăr; că cei pe care ea-i vorbeşte cel mai tare de rău, pe la spate, sunt cei aflaţi în înaltele sale favoruri, şi ori de cîte ori te laudă altora sau te laudă în faţă eşti pierdut, chiar din acea zi. Cel mai rău semn pe care-l poţi primi din partea lor este o promisiune, eventual întărită de jurămînt, după care tot ceea ce-ţi rămîne de făcut este să te retragi şi să abandonezi orice speranţă. Există trei metode prin care cineva se poate ridica la rangul de prim-minstru sau ministru de stat. Cel dintîi este să ştie cum, cu prudenţă, să facă uz de favorurile unei soţii, ale unei fiice sau surori; al doilea este prin trădarea ori subminarea predecesorului său, iar al treilea este printr-un zel furios, mai ales în adunările publice, împotriva corupţiei de la curte...I-am explicat că aceşti miniştri, avînd atîtea slujbe la dispoziţia lor, se menţin la putere mituind majoritatea din senat ori din marele consiliu şi că, în sfîrşit, printr-un expedient numit act de indemnitate se pun la adăpost faţă de judecata asupra îndeplinirii funcţiei şi se retrag din cinurile publice încărcaţi de prada furată naţiunii".

Nu ştiu de ce, recitind aceste rînduri îmi vine să susţin că reforma educaţiei trebuie să înceapă cu alt-ceva decît cu legi, instrucţiuni şi forme de examinare! Atîta vreme cît yahoo continuă să fie "specia" dominantă printre noi, iar perspectiva lor asupra lumii să dicteze mersul vieţii sociale, educaţia ar trebui să dea o şansă tinerilor să-şi poată închipui, măcar, cum ar putea arăta lumea după Yahoo!