Lungul drum al răzgîndirii... către noapte

Totul a început ca într-o poemă de Coşbuc... liniştit: "A-nceput de ieri să cadă..." Nu, nu erau fulgi, pentru că eram deja în anotimpul predestinat începerii războaielor, vara. Parlamentarii majorităţii lui Traian Băsescu au început să cadă, ca prunele cele coapte de pe ramurile uscate ale unei guvernări, de la rădăcinile căreia izvoarele cu apă vie, ale susţinerii electoratului, se retrăseseră. Cauza plecării? Evidentă! Oamenii au început să se răzgîndească! Aliaţii de nădejde ai PDL au început să fie scuturaţi de spasmele violente ale obiecţiilor de conştiinţă! "D'apoi bine frate, pînă cînd, tot rabdă azi, tot rabdă mîine? Că nu mai merge domnule, s-a săturat poporul de tiranie...!" După aliaţi, au început să se răzgîndească parlamentarii, mai noi şi mai vechi, ai PDL. Viitorul o fi sunînd bine, dar de văzut, se vedea tot mai rău! Şi cine-i nesăbuitul care să-şi amaneteze viitorul, pentru un prezent atît de neguros şi un trecut de-a dreptul întunecat? După suficiente răzgîndiri, Parlamentul României s-a înfăţişat lumii cu o altă majoritate, una suficientă pentru ca USL să treacă la schimbarea întregii structuri a puterii, ceea ce practic însemna "răsturnarea regimului Băsescu". La temelia istoriei a stat tot o răzgîndire, de data aceasta a electoratului care, la locale, a lăsat PDL-ul, partidul primarilor, fără obiectul muncii, adică tocmai fără primarii cu care se fălea, atîta! De aici înainte, sarabanda răzgîndirilor a prins să se învîrtă nebuneşte!

În ordine logică, înainte să se răzgîndească, USL ar fi trebuit să se gîndească şi nu orium, ci foarte bine, atunci cînd a început acţiunea de suspendare din funcţie a Preşedintelui. N-a făcut-o, ceea ce a ridicat rata răzgîndirilor ulterioare la cote care se zbat între ridicol şi catastrofal. Dintre toate, ca un pisc himalaian, se detaşează amputarea grosolană (cu toporul pe os, fără anestezie!) a prerogativelor Curţii Constituţionale. O greşeală care a generat, ulterior, o răzgîndire homerică a liderilor USL. Desigur, nu datorită remuşcărilor şi a coşmarurilor de peste noapte, ci ca urmare a reacţiilor vehemente cu care prea mălăieţul premier Ponta s-a confruntat din partea celor care conduc cu adevărat Europa şi sunt împuterniciţi să facă "ordine" în această atît de ciudată parte a lumii, numită România. S-a răzgîndit, dar cutremurat de frisoanele duşurilor reci care i-au fost administrate, nu s-a mai putut abţine şi s-a răzgîndit încă puţin, suplimentar, în legătură cu legea referendumului care era deja în vigoare! Drept pentru care, a inventat una nouă, legea cu cvorum!

A venit campania electorală, prilej de răzgîndire folosit, de data aceasta, de Preşedintele suspendat. Mai întîi a ameninţat PDL-ul cu ciocniri fatale, dacă se gîndeşte să cînte pe coarda boicotului electoral. S-a răzgîndit, pe baza rezultatelor estimărilor electorale, iar ciocnirea s-a transformat în caldă îmbrăţişare. S-a mai răzgîndit o dată Preşedintele şi cînd a zis că nu-i pasă de nimic, dar de nimic, decît de acel singur vot care va fi, dacă va fi vreodată!, care să-i stea împotrivă, de partea majorităţii! N-a fost unul, au fost cîteva milioane. Nu ştim cîte, pentru că toată lumea a fost lovită de "răzgîndită" de îndată ce s-au închis urnele votării. Biroul electoral s-a gîndit şi s-a răzgîndit vreo patru zile la rînd, pînă să fie în stare a număra ultimele cîteva sute de voturi, astfel încît să anunţe cîte au fost în total şi cum s-au împărţit ele între DA şi NU! Singurii care nu s-au răzgîndit, în etapa aceasta, au fost alegătorii. Cei care aveau de gînd să voteze, au votat; cei care aveau de gînd să stea acasă, au stat acasă, dar absenţa lor a contat la vot, pentru că, dacă cvorum nu e, nimic nu e! (Vorba poetului!).

Am ajuns, aşadar, la Curtea Constituţională. Alt prilej de gîlceavă şi desigur, de răzgîndeli. Curtea a constatat că nu ştie care este numitorul fracţiei care trebuia să-i dea soluţia referendumului, aşa că s-a răzgîndit în privinţa unei decizii imediate. Te pui cu aritmetica! S-a răzgîndit însă cu folos, pentru a da timp de gîndire Guvernului, ca să răspundă el la întrebarea care ne-ar face pe toţi milionari: ghici cîţi mai suntem, nu în România, că asta nu contează, ci pe listele electorale permanente? Ministerul Administraţiei şi Internelor a zis, mai întîi, că la mijloc nu e nicio enigmă şi a spus apăsat, cu stiloul pe hîrtie, că suntem vreo 18 milioane şi mai bine! După care un chestor de la evidenţa populaţiei s-a răzgîndit şi a scris Curţii că el nu-şi asumă nici o cifră. Sunteţi siguri?, a mai întrebat o dată Curtea Constituţională şi, ca să nu-i supună pe miliţienii de la interne la eforturi intelectuale ruinătoare, le-a dat răgaz de gîndire şi de răzgîndire o lună şi jumătate!!!! După care, s-a răzgîndit! Curtea Constituţională, vreau să zic! O lună le ajunge! Pentru ce? Adică, ce să facă ei în această lună de zile? Aici, răzgîndelile Curţii Constituţionale au venit la foc automat, una după alta. Ba, că să-i numere din nou pe români; ba că doar să caute prin sertare şi să le dea şi lor o copie după blestematele alea de liste electorale permanente actualizate, ce-or mai fi şi alea! Nu rîdeţi, că şi aici e gîlceavă mare şi răzgîndelile se ţin lanţ între juriştii şi "specialiştii" administraţiei noastre publice! Obidiţi de atîta gîndire, la care samavolnic au fost supuşi, Rus şi Dobre s-au răzgîndit şi ei, s-au cerut afară, nu mai vor în Guvern! Li s-a făcut pe plac, conform demisiilor în vigoare, ocazie cu care s-a mai răzgîndit o dată şi Premierul cu privire la componenţa Guvernului său!

Sezonul răzgîndelilor continuă şi nu este cazul să ne mai mirăm de nimic, dacă un judecător la Curtea Supremă nu ştie, ori nu înţelege, că nu se poate suspenda doar olecuţă de la înalta misiune judecătorească, pentru a se aciui într-o înaltă funcţie executivă, cum ar fi cea de ministru! Aşa că, acum, se răzgîndeşte şi doamna Pivniceru, nu ştim exact în care direcţie şi cu ce rezultat, obligîndu-l şi pe Premier să se mai răzgîndească o dată şi să se ungă interimar la Justiţie, pînă la următoarea răzgîndire de pe agendă!

Acum, dacă vă împunge-n coaste întrebarea: Unde s-a mai văzut vreodată, în ce ţară, ţinut, loc, bojdeucă, bordei de pe Pămînt o asemenea harababură, nu este cazul să vă mai necăjiţi. Dacă nu cumva s-a mai întîmplat vreodată în România, atunci, cu siguranţă, nu s-a mai întîmplat niciodată, nicăieri!

Şi, vorba unui bun şi drag prieten, unde ne duc toate astea? Nu, pe culmile disperării nu avem acces! Dis­perarea presupune luciditate!

Ne rămîne, în schimb, noaptea cea fără de sfîrşit din capul şi din sufletele celor care ajung să ne conducă, pe care o hrănim chiar noi, cei care-i alegem, îi acceptăm, ba chiar îi admirăm, preţuim şi iubim! O noapte din care se nasc sărcia, durerea şi înapoierea unui neam capabil să rătăcească drumul drept al istoriei chiar şi cînd cărările s-au transformat în drumuri largi, împînzite de marcaje şi indicatoare. O noapte la care nu este nevoie să ne condamne nimeni, pentru că ne descurcăm de minune şi singuri!