Macroeconomie

11 iulie 2013

Guvernul va aloca circa 700 de milioane de lei pentru corecţiile financiare

F.A.Macroeconomie / 11 iulie 2013

Premierul Victor Ponta a afirmat că săptămâna viitoare va fi adoptat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind alocarea de la buget a circa 700 de milioane de lei pentru corecţiile financiare pe care trebuie să le suporte ţara noastră în urma neregulilor constatate în derularea unor proiecte care au beneficiat de fonduri europene, relatează HotNews.ro.

Oficialii au în vedere dezvoltarea relaţiilor economice ale României cu Germania

F.A.Macroeconomie / 11 iulie 2013

Directorul Direcţiei Relaţii Bilaterale Europa şi Asia Centrală, Cristian Mateescu, l-a primit, ieri, pe şeful secţiei economice şi comerciale a Ambasadei Germaniei la Bucureşti, Sebastian Gromig, într-o vizită în cadrul căreia diplomatul german şi-a expus obiectivele avute în vedere pe durata mandatului său, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Economiei.

Euro s-a depreciat la 4,4298 lei

F.A.Macroeconomie / 11 iulie 2013

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,4298 lei pentru moneda europeană, în scădere comparativ cu şedinţa precedentă când euro a fost cotat la 4,4369 lei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Euro s-a depreciat uşor la 4,4369 lei

F.A.Macroeconomie / 10 iulie 2013

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,4369 lei pentru moneda europeană, în scădere comparativ cu şedinţa precedentă când euro a fost cotat la 4,4416 lei.

Producţia industrială a scăzut în luna mai

F.A.Macroeconomie / 10 iulie 2013

Producţia industrială a scăzut, în luna mai, faţă de luna precedentă atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 7,4%, respectiv cu 10,7%, se arată într-un comunicat al Institutului...

Euro s-a depreciat la 4,4416 lei

F. A.Macroeconomie / 9 iulie 2013

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,4416 lei pentru moneda europeană, în scădere comparativ cu şedinţa precedentă când euro a fost cotat la 4,4485 lei.

Euro s-a apreciat la 4,4485 lei

F.A.Macroeconomie / 8 iulie 2013

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,4485 lei pentru moneda europeană, în creştere comparativ cu vineri, când euro a fost cotat la 4,4403 lei.

Euro s-a depreciat la 4,4403 lei

F.A.Macroeconomie / 5 iulie 2013

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,4403 lei pentru moneda europeană, în scădere comparativ cu şedinţa precedentă când euro a fost cotat la 4,4420 lei.

Euro s-a depreciat la 4,4420 lei

F.A.Macroeconomie / 4 iulie 2013

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,4420 lei pentru moneda europeană, în scădere comparativ cu şedinţa precedentă când euro a fost cotat la 4,4514 lei.

INS confirmă că PIB a crescut în T1

F. A.Macroeconomie / 4 iulie 2013

În primul trimestrul al acestui an, economia ţării noastre a raportat o creştere cu 0,7% faţă de trimestrul anterior, ca serie brută, şi cu 2,2% comparativ cu primele trei luni ale anului precedent, astfel că PIB a ajuns la 120,89 miliarde lei la...

Euro s-a apreciat la 4,4514 lei

F. A.Macroeconomie / 3 iulie 2013

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,4514 lei pentru moneda europeană, în creştere comparativ cu şedinţa precedentă când euro a fost cotat la 4,4391 lei.

Euro pierde teren faţă de dolar

Euro pierde teren faţă de dolar

A.V.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 3 iulie 2013 /

Moneda unică europeană s-a depreciat ieri, pe pieţele externe, apropiindu-se de pragul de 1,30 dolari, în condiţiile în care investitorii speculau o posibilă relaxare a politicii monetare a Băncii Centrale Europene (BCE) după reuniunea acesteia,...

Euro s-a depreciat la 4,4391 lei

F. A.Macroeconomie / 2 iulie 2013

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,4391 lei pentru moneda europeană, în scădere comparativ cu şedinţa precedentă când euro a fost cotat la 4,4501 lei.

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo