Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a regretat astăzi timiditatea relativă a sprijinului internaţional după ultimele atentate din ţara sa şi a reafirmat că Franţa nu-şi va "schimba" legea privind libertatea de exprimare "pentru că (aceasta) şochează în altă parte", relatează AFP, conform Agerpres.
Într-un interviu publicat de revista online Le Grand Continent, preşedintele francez observă că, "acum cinci ani, când au fost ucişi cei care făceau caricaturi (în săptămânalul Charlie Hebdo n.e.), lumea întreaga defila la Paris şi apăra aceste drepturi''.
Acum, după decapitarea unui profesor la Paris şi uciderea altor persoane la Nisa, ''multe condoleanţe au fost modeste'', a remarcat Macron.
"Şi", continuă el, "am avut, într-un mod structurat, lideri politici şi religioşi dintr-o parte a lumii musulmane (...) care au spus: 'nu au decât să-şi schimbe legea'. Acest lucru mă şochează (...) Sunt pentru respectarea culturilor, civilizaţiilor, dar nu am de gând să-mi schimb legea pentru că şochează în altă parte''.
El s-a referit la apelurile la demonstraţii lansate în mai multe ţări musulmane după remarcile sale de apărare a dreptului de a face caricaturi rostite în timpul omagiului naţional adus profesorului Samuel Paty, decapitat de un islamist radical după ce le arătase elevilor săi caricaturi cu profetul Mahomed în timpul unui curs despre libertatea de expresie, notează Agerpres.
Potrivit lui Emmanuel Macron, "tocmai pentru că ura este interzisă de valorile noastre europene, demnitatea umană prevalează peste orice altceva, te pot şoca, pentru că mă poţi şoca în schimb. Putem să dezbatem şi să ne certăm pentru că nu vom lupta niciodată, pentru că acest lucru este interzis şi pentru că demnitatea umană este mai presus de toate''.
Dar "acceptăm că lideri, lideri religioşi, stabilesc un sistem de echivalenţă între ceea ce este şocant şi o reprezentare, şi moartea unui om şi faptul terorismului - au făcut-o - şi că suntem suficient de intimidaţi pentru a nu îndrăzni să condamnăm acest lucru'', continuă el.
"Să nu fim închişi în tabăra celor care nu respectă diferenţele. Este un proces fals şi o manipulare a istoriei", reacţionează Emmanuel Macron. Prin urmare, "lupta generaţiei noastre în Europa va fi o luptă pentru libertăţile noastre. Pentru că ele se schimbă", avertizează preşedintele francez în acest lung interviu acordat revistei editate de Groupe d'etudes geopolitiques, o asociaţie independentă fondată la Ecole normale superieure (Şcoala normală superioară) din Paris.