Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută, într-un comunicat, desfăşurarea cu succes, ieri, a primului test care implică elemente ale sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore.
"Realizat de Agenţia de Apărare Antirachetă şi Marina SUA, testul - efectuat cu un interceptor de tip SM3 Block I B, care va fi instalat şi la Baza Deveselu - confirmă funcţionalitatea sistemului Aegis Ashore, precum şi derularea în parametri optimi a Abordării Adaptive în Etape privind Apărarea împotriva Rachetelor Balistice în Europa (European Phased Adaptive Approach / EPAA)", se arată în comunicatul MAE.
Ministerul mai apreciază că acest test "reprezintă un reper important în dezvoltarea etapei a II-a a EPAA, care presupune operaţionalizarea facilităţii anti-rachetă din Baza Militară Deveselu la orizontul anului 2015. Ca parte a EPAA, Baza Deveselu va constitui contribuţia României la arhitectura sistemului de apărare antirachetă dezvoltat de NATO".
Potrivit MAE, prevăzută să atingă capacitatea operaţională la orizontul anului 2015, Faza a II-a a EPAA va permite extinderea protecţiei asupra unei părţi a teritoriului Aliat european împotriva rachetelor balistice cu rază scurtă şi medie de acţiune.
"Natura exclusiv defensivă a sistemului antirachetă al SUA şi conformitatea utilizării sale cu Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite reflectă voinţa României şi a SUA de a contribui la legitima apărare a Alianţei Nord Atlantice, pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale", mai transmite comunicatul MAE.
Recent, Departamentul american al Apărării din Statele Unite ale Americii a anunţat că SUA au efectuat cu succes primul test al sistemului antirachetă Aegis de tip terestru, test în cadrul căruia a fost utilizată o rachetă de tip SM-3 IB, care a interceptat ţinta propusă.
Sistemele testate vor fi folosite în proiectul "Abordare adaptivă etapizată", care prevede instalarea unor elemente antirachetă în România (până în 2015) şi în Polonia (până în 2018).
Pe 1 februarie, Departamentul american al Apărării din SUA a anunţat că va efectua studii privind impactul asupra mediului pentru eventuala construcţie a patru sisteme terestre antirachetă pe Coasta de Est a Statelor Unite, pe fondul recomandărilor de reconfigurare a dispozitivului de apărare. Michael Gilmore (director în Pentagon responsabil de Teste operaţionale şi evaluarea dispozitivelor de apărare) a recomandat Agenţiei americane pentru Apărarea Antirachetă reconfigurarea dispozitivului antibalistic terestru, după ce, în ultimii ani, o serie de teste au eşuat. Studiile privind impactul asupra mediului vor dura circa 24 de luni, iar în funcţie de rezultatele lor va fi luată decizia privind construirea sistemelor antirachetă. Cele patru locuri propuse sunt: Fort Drum (statul New York), poligonul naval SERE (Portsmouth, statul Maine), Baza Ravenna (Ohio) şi Baza Custer (statul Michigan).
Sistemul american de apărare antibalistică operează cu interceptoare terestre (fixe şi mobile) şi maritime, capabile să lanseze rachete pentru interceptarea unor dispozitive cu rază scurtă, medie şi lungă de acţiune înainte de a intra în spaţiul aerian şi în zona teritorială a SUA. Cel puţin 13 sisteme terestre de interceptare antirachetă există pe Coasta de Vest a ţării, la Fort Greely (Alaska) şi Vandenberg (California). Până în 2017, în vestul Statelor Unite vor exista în total 44 de rampe de interceptoare antirachetă.
Sistemul Aegis (instalat pe nave militare sau pe platforme maritime) are rolul de interceptare a rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune. La momentul actual, există cel puţin 24 de astfel de sisteme instalate pe nave militare americane, majoritatea patrulând în Oceanul Pacific. Tot sisteme Aegis urmează să fie utilizate în planul de creare a unui scut antirachetă al NATO în Europa, scopul declarat fiind acela de a contracara ameninţările reprezentate de ţări precum Iranul, plasate de SUA pe "axa răului". Sisteme Aegis adaptate pentru uz terestru (Aegis Ashore) urmează să fie instalate la baza de la Deveselu (România) şi în Polonia. Altă componentă a sistemului antibalistic este sistemul terestru mobil de mare altitudine THAAD, montat pe camioane militare.