Ministerul Afacerilor Interne (MAI) informează că 21.000 de angajaţi ai ministerului, cu 4.600 de mijloace pentru intervenţie, vor asigura ordinea publică la nivel naţional, în acest sfârşit de săptămână, numai pentru meciul de fotbal, care va avea loc în această seară pe Arena Naţională din Capitală, fiind mobilizaţi peste 700 de poliţişti, jandarmi şi pompieri, potrivit unui comunicat al MAI.
Conform, sursei citate, pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice aproximativ 14.500 de poliţişti şi jandarmi vor fi prezenţi în stradă, mai ales în zonele urbane aglomerate şi în staţiunile turistice. Efectivele MAI vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi vor fi pregătite să intervină la solicitările cetăţenilor.
În intervalul menţionat, pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi prevenirea accidentelor grave de circulaţie vor acţiona mai mult de 1.400 de poliţişti rutieri cu 330 aparate radar, mai ales pe drumurile care converg către staţiunile de pe litoral şi către staţiunile montane.
De asemenea, 4.900 de pompieri cu 2.700 mijloace de intervenţie şi peste 330 de ambulanţe SMURD vor fi pregătiţi să intervină la solicitările cetăţenilor, iar Inspectoratul General de Aviaţie are pregătite 6 elicoptere şi un avion SMURD pentru persoanele care trebuie transportate de urgenţă la unităţi sanitare, alte 2 fiind la dispoziţia structurilor operative ale MAI.
Conform aceleiaşi surse, în primele şapte luni ale acestui an, numărul acţiunilor publice cu participarea unui public numeros a fost în creştere cu 76,5% faţă de perioada similară a anului trecut, la aceste manifestări nefiind înregistrate evenimente deosebite.