Mai e mult până departe

Mai e mult până departe

SORIN ROŞCA STĂNESCU
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 25 februarie 2022

SORIN ROŞCA STĂNESCU

Strategii de la Washington au ajuns la concluzia, pe care o lansează drept un scenariu sigur, că Rusia urmăreşte instalarea la vârful politicii ucrainene a unui regim marionetă. Asta nu se poate întâmpla decât în cazul în care Kievul capitulează, eventualele trupe de ocupaţie nu întâmpină nicio rezistenţă, iar Zelensky, împreună cu echipa sa, o ia la sănătoasa. Sunt întrunite sau vor fi întrunite aceste premize?

Ceea ce se ştia din capul locului era faptul că, din punctul de vedere al aviaţiei de vânătoare şi de bombardament, al rachetelor balistice, al rachetelor de orice fel, al forţei maritime, al numărului şi performanţei blindatelor şi al tehnicii de luptă electronică, Federaţia Rusă dispune de forţe copleşitoare în raport cu cele ale armatei ucrainene. Numai că rareori un război poate fi câştigat de la distanţă. Un război se câştigă în urma unui contact direct şi a unor victorii succesive ale trupelor terestre. Din această perspectivă, Rusia a reuşit să mobilizeze, conform estimărilor, între 150.000 şi 170.000 de militari, pe care-i poate desfăşura astăzi şi în zilele următoare pe teren, în timp ce efectivele ucrainene se ridică la peste 300.000 de combatanţi, Guvernul fiind în măsură să mobilizeze rapid, dintre rezerviştii chemaţi sub arme, încă 800.000.

Din motivul invocat mai sus, am precizat într-o analiză anterioară şi precizez acum din nou că Rusia nu câştigă decât în măsura în care mizează pe un bluf şi transformă un război, care poate fi de durată şi de uzură, într-un război fulger. Ceea ce nu se poate întâmpla decât în eventualitatea în care Guvernul de la Kiev şi cetăţenii ucraineni sunt descurajaţi şi dispuşi să se predea fără a se angaja într-o luptă dusă cu curaj şi dârzenie. Nu sunt semne că se va întâmpla acest lucru. Zelensky este încurajat să lupte de către toate statele NATO, ştie că va fi alimentat în continuare cu bani, cu tehnică de luptă şi cu mijloace de supravieţuire, iar ministrul Apărării de la Kiev a ameninţat şi continuă să ameninţe utilizând sloganul "Bun venit în iad!", că ucrainenii se vor bate până la ultimul om. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă pur şi simplu război de gherilă urbană, declanşat chiar din primul moment în care trupele combatante ale Federaţiei Ruse vor pătrunde în marile localităţi. Desigur, dincolo de Donbas, unde războiul lui Zelensky, susţinut de NATO, pare pierdut dinainte să fi fost început.

Toate confruntările armate moderne de la sfârşitul secolului trecut şi din acest secol au demonstrat că o victorie finală nu poate fi obţinută decât la sol. Aerian şi naval nimeni nu poate învinge fără ca, în final, să ocupe toate clădirile semnificative ale administraţiei publice centrale. Iar statistic, agresorii nu pot învinge formaţiile de gherilă urbană, decât cu condiţia să existe o atitudine non-combat. Ucrainenii nu dau deloc semne că ar fi dispuşi să se predea. În consecinţă, indiferent câtă tehnică de luptă desfăşoară, Vladimir Putin intră cu capul înainte în ceea ce ministrul Apărării din Ucraina denumea iad.

Astăzi este, psihologic vorbind, ziua decisivă. Dacă până la capătul acestei zile, trupele de desant şi de comando ale Federaţiei Ruse nu invadează marile oraşe începând cu Kievul şi dacă rezultatul acestei lovituri nu va însemna o capitulare, ei bine, în această situaţie, Putin a pierdut acest război. Nu se alege cu nimic în plus faţă de ce avea anterior. Adică o parte din Donbasul rusofon, care şi fără declanşarea acestui conflict se declarase autonom şi colabora pe faţă cu Moscova. Iar la capitolul piederi, ei bine, acestea sunt uriaşe. Încă nici nu au fost evaluate la dimensiunile lor reale. Chiar dacă şi în aceste zile gazul rusesc continuă să curgă spre Europa de Vest, această situaţie nu va dura. Gazprom a pierdut doar în două zile zeci de miliarde de euro, iar prăbuşirea se accelerează, antrenând şi prăbuşirea rublei şi a întregului sistem bancar, într-un stat în care, indiferent de sentimentele de tip naţionalist sau imperialist care-i animă pe cetăţeni, toată lumea înţelege sau intuieşte că Putin s-a angajat într-un război pe care-l pierde. Va juca cu mult mai puţine cărţi în mână decât avea în urmă cu două-trei zile, atunci când vor începe tratativele pentru un armistiţiu între Federaţia Rusă şi NATO, într-un război care desigur nu este dus decât teoretic pe masa strategilor din ambele tabere.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. aprox 40% din populatia Ucrainei sunt etnici rusi. Multi nici nu vorbesc ucrainiana, ( aprox. de 10 ani in urma am citit aceasta informatie intr-un ziar german, in care se discuta atunci de Ucraina ca un stat instabil, si o posibila sursa de conflict)

    In conducerea armatei ucrainiana au fost multi etnici rusi, care au fost schimbati in ultimele saptamani. (azi dimineata am auzit intr-o emisiune radio unguresc) 

    Regimul Zelensky este un regim marioneta al clanului Biden. Sa nu uitam de aventurile lui Hunter Biden, sau ca Templeton detine majoritatea datoriei Ucrainei, cumparate in ultimii 10 ani. 

    Trecand la oile noastre , acest Hunter Biden, a cerut voie de la Popoviciu, sa cumpere Rompetrol, cu cativa ani in urma. Ma ingrijoreaza, ca Securitatea, sa nu duca tara asta unde nu trebe. 

    Apropo de Tara, de Romania, ce inseamna ea ? Cui sa fim loiali, securitatii, Iulius Group, clanurilor din energie sau din imobiliare, Politiei Romane, de unde se iese la 40 ani in pensie, si unde obiectul muncii este sa ne tine in control, sau al birocratilor formate in jurul fondurilor EU ?! 

    Eu ca individ, de ce sa fiu loial acestori smecheri, care o plimba pe Patricia Kass cu helicopterul, si care se intalnesc cu romance in Viena ? 

    1. pai ferencz.....du te nene la orban victor_ash la buda_pesta....ca....poate te grabesti si e nevoie de tine acolo

      frrenczule , subscriu ,te pup ! Sunt uimit ca nimeni nu-si aminteste de "criza rachetelor "din '64 ,secolul trecut si de pozitia americanilor in speta respectiva , baieti finuti , le e jena sa faca o analogie sesizabila si de pe luna ,prefera sa mestece la nesfarsit sloganuri rentabile !

      Te-ai grabit sa-l pupi pe ferencz si ai gresit, criza rachetelor cubaneze a fost in '62.

      Nu se poate face o analogie pentru ca Rusia lui Putin nu ar fi in stare sa instaleze niste rachete nucleare la ...Maduro ca in Cuba nu nu mai are multi prieteni. 

      ia continua analogia sa vedem cat demult se repeta istoria

      !.AI dreptate , traiau fratii Kennedy , am scuza ca sunt cu peste 20 de ani mai " vechi "decat criza respectiva . 2.Ai inteles gresit analogia -atunci rusii vroiau sa instaleze rachete in coasta Americii si aceasta nu "prea " vroia-dar deloc -,acum americanii se invita in holul , sau ,hai ,in curtea izbei rusesti ! Ce lor nu le-a convenit in "62 vor sa bage pe gat Rusiei si se mira ca acestia nu sar in sus de bucurie !

      Ce rachete vroiau rusii sa instaleze in coasta Americii?

      Ce din ce are Nato in Europa in estul continentului, in curtea izbei rusesti, se compara cu oferta ruseasca din `62? 

    Acum cateva zile scriai un articol ;;3-o pentru Rusia'' in care pposibilitatea de invazie a Ucraiiniei era trcuta ca o isterie a Occidentului /Lasa prostiile de -a te baga in seama [...]

    1. Exact acelasi lucru voiam sa scriu si eu. Am facut prostia sa intru chiar pe site-ul sroscas unde te poti minuna de pozitia pro-Putin de saptamani intregi. In data de 20 Februarie, dl srs scria ca "majoritatea analistilor de marca cu capul pe umeri" sunt de parere ca Rusia nu va declansa razboi impotriva Ucrainei. In toate referirile sale, dl srs e de parere ca este vorba de Rusia ca putere indiscutabila versus alianta NATO tinuta in lesa de Washington. Incredibil cat de mult seamana retorica dlui srs cu ce citeam inainte de '89 in presa comunista... Ma mir ca dl srs e inca chemat si adulat de canale tv, ceea ce, probabil, spune multe despre orientarea respectivelor canale.

    Daca va plac asa mult dictatorii mergeti in rusia si nu mai scrieti propaganda ca no sa va mearga. Plin de trolii si postaci comunisti peste tot zilele astea.

    1. Stai linistit ca trudou si multi altii au intrecut pe putin la dictatura

      Corect

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb