Mai poate Federal Reserve să renunţe la politica monetară discreţionară?

În toate manualele de economie se arată că o politică monetară bazată pe reguli clare şi transparenţă este preferabilă unei politici monetare discreţionare. Motivul îl reprezintă predictibilitatea şi încrederea oferite atât economiei reale cât şi pieţelor financiare.

Cea mai puternică bancă centrală din lume, Federal Reserve, a renunţat la aplicarea oricăror reguli de la declanşarea crizei financiare globale, chiar dacă a fost condusă de adepţi ai strategiei de ţintire a inflaţiei, cum au fost Ben Bernanke şi Janet Yellen.

Ben Bernanke este cel care a reuşit să-i convingă pe ceilalţi membrii ai conducerii Federal Reserve să accepte trecerea la ţintirea explicită a inflaţiei şi să adopte o ţintă de 2%.

Regula Taylor este cea mai cunoscută dintre regulile de politică monetară şi este utilizată pe scară largă, mai ales de către băncile centrale a căror strategie este ţintirea inflaţiei. Conform regulii Taylor, propusă de profesorul John Taylor de la Universitatea Stanford, dobânda de politică monetară trebuie stabilită printr-o ecuaţie în care datele de intrare principale sunt abaterea inflaţiei de la ţintă şi abaterea Produsului Intern Brut de la valoarea sa potenţială.

Conform estimărilor publicate de Federal Reserve Bank of Atlanta, divergenţa din ultimii 7 ani dintre dobânda de politică monetară recomandată de regula Taylor şi dobânda efectivă de politică monetară nu a fost niciodată aşa de mare şi pentru o perioadă aşa de îndelungată (vezi graficul 1).

La începutul anului trecut, Janet Yellen declara, în cadrul unei conferinţe organizate la Universitatea Stanford, că "regulile simple de politică monetară pot servi ca etalon de evaluare a ajustărilor care trebuie aplicate în timp politicii monetare", însă "recomandările lor trebuie interpretate cu grijă, deoarece estimările datelor de intrare pot varia semnificativ, iar regulile nu iau în considerare, de multe ori, informaţiile importante cu privire la perspectivele economice".

Aceste motive l-au determinat pe fostul preşedinte al Federal Reserve să ajungă la concluzia că "regulile nu trebuie urmate mecanic, deoarece ar putea să apară consecinţe economice negative".

Noul preşedinte, Jerome Powell, este de altă părere şi a subliniat acest lucru chiar în prima sa apariţie în faţa Comitetului pentru Servicii Financiare al Camerei Reprezentanţilor, cu ocazia prezentării raportului bianual de politică monetară.

"Personal, găsesc recomandările regulilor de politică monetară folositoare", în condiţiile în care "sunt necesare judecăţi de valoare atente cu privire la variabilele folosite", a declarat Jerome Powell, care nu a uitat nici de "implicaţiile numeroaselor probleme neluate în considerare de aceste reguli".

Economistul Robert Wenzel, editorul publicaţiei online EconomicPolicyJournal.com, consideră că afirmaţia lui Jerome Powell are o importanţă deosebită în ceea ce priveşte următoarele decizii de majorare a dobânzii de politică monetară.

"Declaraţia arată că Powell va fi mult mai agresiv cu majorarea dobânzii dacă se accelerează inflaţia", scrie Wenzel, în opinia căruia vom asista la creşteri individuale mai mari de 25 de puncte de bază, după cum a fost "obişnuită" piaţa în timpul mandatului doamnei Yellen.

În raportul său concis, noul preşedinte al băncii centrale americane a mai precizat că va continua programul de reducere a bilanţului instituţiei, pe fondul creşterii graduale a dobânzii de politică monetară.

Pe baza semnalelor anterioare transmise de Fed şi a declaraţiilor optimiste ale lui Powell privind perspectivele economice, pieţele au ajuns la concluzia că vor urma cel puţin patru majorări ale dobânzii în acest an, după cum scriu agenţiile de presă, iar principalii indici bursieri din SUA au închis cu scăderi de pes­te 1%, în timp ce dolarul s-a apreciat semnificativ faţă de euro.

Un motiv suplimentar pentru continuarea procesului de creştere a dobânzii de politică monetară îl reprezintă politica fiscală a admi­nistraţiei Trump, despre care Powell spune că "a devenit mai stimulativă".

Deocamdată există numeroase semne de întrebare cu privire la efectele noului cadru fiscal asupra economiei reale, iar cel mai important se referă la capacitatea de reducere a "prăpastiei" dintre dinamica datoriei publice şi a Produsului Intern Brut, care s-a "adâncit" exponenţial în perioada mandatelor lui Barack Obama (vezi graficul 2).

Dublarea datoriei publice în acest interval, până la 20 de trilioane de dolari, a fost posibilă doar cu "ajutorul" Federal Reserve, care a monetizat datorii de 4 trilioane de dolari.

După prezentarea raportului, preşedintele Federal Reserve a răs­puns întrebărilor adresate de membrii Congresului. Una dintre acestea a atins problema datoriei publice, iar preşedintele Fed-ului a răspuns că "nu ne aflăm pe o traiectorie fiscală sustenabilă".

Având în vedere datele din Raportul financiar al guvernului SUA pentru anul fiscal 2017, sustenabilitatea fiscală a Statelor Unite nu mai este o problemă, deoarece nu mai există.

În condiţiile unei creşteri cu 10% a costului net operaţional faţă de anul fiscal precedent, până la 1,2 trilioane de dolari, deficitul bugetar a crescut cu 13,3%, până la 665,7 miliarde (n.a. anul fiscal din SUA se încheie în luna octombrie).

Astfel, poziţia netă a guvernului, dată de diferenţa dintre active şi pasive, a fost de -20,4 trilioane de do­lari, faţă de -19,3 trilioane în anul fiscal anterior.

Dinamica deficitului bugetar şi a datoriei publice este deosebit de îngrijorătoare, mai ales că a avut loc pe fondul unei creşteri economice semnificative.

Şi asta nu este tot. Acelaşi raport financiar arată valoarea prezentă a diferenţei dintre cheltuieli şi venituri pentru programele sociale (pensii şi sănătate) este de -49 trilioane de dolari, faţă de -46,7 trilioane în anul fis­cal anterior şi de -39,7 trilioane în anul fiscal 2013.

După cum se observă, misiunile imposibile din filmele lui Tom Cruise sunt nimic faţă de misiunea imposibilă care stă în faţa noului preşedinte al Federal Reserve.

În aceste condiţii, preferinţa lui Jerome Powell pentru reguli clare de politică monetară ar putea fi dată curând uitării, iar Fed-ul va căuta să menţină, prin orice mijloace, inclusiv prin repornirea tiparniţei, a echilibrului aparent pentru această colosală piramidă răsturnată a datoriilor.