Maia Sandu a anunţat că, din 2023, adulţii din Republica Moldova vor putea învăţa gratuit limba română

V.G.
Internaţional / 26 decembrie 2022

Maia Sandu a anunţat că, din 2023, adulţii din Republica Moldova vor putea învăţa gratuit limba română

Preşedinta Maia Sandu salută iniţiativa Ministerul Educaţiei prin care, începând cu 2023, adulţii vor beneficia de cursuri gratuite de învăţare a limbii române, arată Administraţia Prezidenţială din Republica Moldova, potrivit News.ro.

"Programul naţional de predare a limbii române pentru alolingvi a fost extins pentru a include şi cursuri pentru adulţi, iar în bugetul pentru 2023 au fost prevăzute 10 milioane de lei în acest scop", a declarat şefa statului, Maia Sandu.

Executivul Republicii Moldova urmează să adopte o hotărâre de Guvern care va clarifica detaliile acestui program.

"În anii următori, vom extinde programul pentru a acoperi mai bine necesităţile de predare a limbii române adulţilor", a punctat Preşedinta Maia Sandu.

Programul de predare a limbii române pentru alolingvi a fost lansat în anul 2013, la iniţiativa Ministerului Educaţiei. Până în acest an, programul era finanţat insuficient şi prevedea doar organizarea cursurilor de limbă română pentru copii.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Este primul pas pt UNIRE. Acum si romania rebuie sa acorde cetatenia romana unui numar mult mai mare celor de peste prut . Voantii AUR ciocul mic . De la un USR-ist zicere . HA

    1. Si Rusia a facut numai UNIREA

    Prin 1906-1916, era un ieșean la Chișinău, preotul Grigore Constantinescu, care se ocupa cu astfel de lecții. Azi, guvernul român ar putea prelua finanțarea întregului proiect. S-ar găsi și cadre didactice dispuse a se implica gratuit. Ne-ar respecta și partidul austriac, cel cu Schengenul.

    De ce ar trebui sa plătească romanii pentru alogenii antiromani? In 30 de ani de " independenta" au avut timp căcălău sa învețe. Dacă se va face unire, va fi pe calapodul UE, ne vom baga câteva udmr-uri în parlament la ce lași trădători ne administrează..

    ne pregatim pentru Unire.

    Sa fie intr-un ceas bun si Doamne ajuta!  

    1. Pune naiba mana si calculeaza in ce dezastru financiar ar intra Romania.

      depinde de administratie

      Neimportant costul financiar la scara istoriei! Doar oamenii limitați gândesc pe termen scurt!

      Dupa ce Romania va intra in faliment ca urmare a eforturilor unioniste, si tot pamantul (nu doar 30%) va fi in posesia strainilor, la ce ti-a servit unirea? La nimic. Cand Nucleareleectrica, Hidro, toate padurile si Canalul Dunarii vor fi in posesia strainilor, ce mai faci in tara asta "unita"?

    Stiati ca USR este un partid tradator al intereselor romanilor?

    "Oana Ursache (USR PLUS), state secretary of the Department for Romanians everywhere, cut off the financing of "Mesager bucovinean", one of the most important newspapers for the Romanian community in Ukraine" 

    Da, ati citit bine. USR a taiat finantarea unui ziar al romanilor bucovineni. USR a facut un act de tradare nationala si va fi scos in afara legii de o sentinta a tribunalului. 

    Felicotari Maia!

    fiinta asta,nu realizeaza ca nu are nici un viitor Moldova daca nu se lipeste de Romania?

    tot cerseste de la Romania,UE,dar nu vrea sa faca pasul spre a pregati tara pt un consens pt a se uni cu Ro,cat de mica tara,dar vrea sa fie presedinte,nu ca al nostru ar fi cine stie ce,dar interesul Moldovei si cred ca si al RO in contextul agresiunii ruse ar fi ca Moldova sa fie lipita prin ceva la Riomania,sa pregateasca o Unire ,nu tot cerseala,cerseala,dar stat chipurile independent! 

    1. Poate pentru Moldova, dar ce viitor are Romania in faliment si facuta praf de efortul unionist? Faliment si dezastru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb