Mâine intră în vigoare noul mers al trenurilor

F. A.
Companii / 14 decembrie 2013

Mâine intră în vigoare noul mers al trenurilor de Călători, caer va fi valabil până pe 13 decembrie 2014, urmând să fie puse în circulaţie, zilnic, 1.169 de trenuri, cu aproximativ 200 mai puţine decât în planul de mers anterior, potrivit unui comunicat al CFR Călători.

În traficul intern, compania va asigura şi în 2014 serviciul public de navetă între marile oraşe şi localităţile din proximitatea acestora. Totodată, se va menţine mersul de tren cadenţat pe rutele unde condiţiile de circulaţie şi exploatare permit acest lucru şi unde traficul de călători plătitori este cu preponderenţă de navetă, respectiv Bucureşti Nord - Piteşti - Craiova prin Roşiori Nord, Bucureşti Nord - Ploieşti şi Constanţa - Mangalia (în sezonul estival), arată CFR Călători, într-un comunicat de presă.

Faţă de 2013, toate trenurile InterRegio vor circula zilnic, cu excepţia a trei perechi de trenuri pe ruta Bucureşti Nord - Ploieşti. În plus, din 1 februarie va fi introdusă câte o pereche de trenuri pe fiecare dintre rutele Bucureşti Nord - Constanţa, Galaţi - Constanţa şi Drobeta Turnu Severin - Timişoara Nord . Totodată, se va relua legătura Bucureşti Nord - Cluj Napoca prin Simeria, cu trenurile IR 1823/1824, iar trenurile IR 1621/1622 vor conecta Bucureşti Nord de Timişoara prin Arad.

În noul an, pasagerii vor avea la dispoziţie zilnic trenuri internaţionale directe de la Bucureşti Nord către Viena (cu preţuri de la 39 euro pe sens), Budapesta (de la 29 euro pe sens), Sofia, Istanbul, Chişinău. De asemenea, oferta de transport internaţional include trenuri zilnice directe către Budapesta din Timişoara, Braşov, Târgu Mureş şi Cluj-Napoca. Din Timişoara, pasagerii pot călători zilnic către Belgrad, prin Vârşeţ, cu un preţ de 14 euro.

CFR Călători a mai arătat că, în 2014, vor fi continuate lucrările de reabilitare a infrastructurii feroviare pe coridorul IV Paneuropean, în zonele cu lucrări urmând să scadă cu până la 50 la sută capacitatea de circulaţie.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb